Calendarul evenimentelor, 15 februarie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Parlament
* A XII-a Sesiune Plenară a Adunării Parlamentare a Mediteranei (APM), la care s-au înscris parlamentari din peste 20 state membre ale Adunării, precum și reprezentanți ai mai multor organizații regionale și internaționale – la Palatul Parlamentului (15 – 16 feb.). Din program:
• ora 9:30 – sesiune de deschidere a lucrărilor Adunării, în cadrul căreia vor lua cuvântul președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, Șeful Delegației Parlamentului României la APM, Florin Iordache, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, precum și președintele Adunării Parlamentare a Mediteranei, Pedro Roque – la Palatul Parlamentului, sala “C.A. Rosetti”, nivel S1
• În marja lucrărilor Adunării au loc și reuniunile comisiilor de specialitate, în cadrul cărora sunt dezbătute proiectele de rezoluții și de rapoarte care sunt supuse ulterior spre adoptare Adunării Plenare
* Ședința Birourilor Permanente reunite ale Senatului Și Camerei Deputaților – ora 12:00, la Camera Deputaților, sala „Barbu Catargiu”, nivel P1

– Guvern
* Programul premierului Viorica Dăncilă:
• ora 12:00 – şedinţă de guvern – la Palatul Victoria

– Uniunea Europeană
* Reprezentanța Comisiei Europene organizează lansarea oficială în România a Anului european al patrimoniului cultural – ora 18:30, la Palatul Bragadiru, Calea Rahovei nr. 147-153. Participă Angela Cristea, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Mircea Diaconu, vicepreşedinte al Comisiei pentru cultură şi educaţie din Parlamentul European şi Alexandru Oprean, secretar de stat în Ministerul Culturii

– Apărare, Interne
* Conferința de presă prilejuită de prezentarea rezultatelor principalelor activități de prevenire și combatere a corupției desfășurate de Direcția Generală Anticorupție în anul 2017 – ora 13:00, la sediul Direcției Generale Anticorupție din Șos. Olteniței nr. 390 A
* Babadag, jud. Tulcea: La Centrul Secundar de Instruire pentru luptă al Forţelor Terestre Române va fi organizată Ziua Presei în cadrul exerciţiului multinaţional „PLATINUM EAGLE 18.1.”, ce se desfăşoară în perioada 12 – 16 februarie. Armata României este reprezentată de militari din Forţele Terestre Române, reprezentând Brigada 9 Mecanizată „Mărăşeşti”, militari din Forţele Navale Române, încadraţi în Batalionul 307 Infanterie Marină, şi de personal navigant din Forţele Aeriene Române din cadrul Bazei 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniţă”. La activitate vor lua parte studenţi ai Universităţii Ovidius din Constanţa, precum şi un grup de cercetaşi din Organizaţia Naţională Cercetaşii României care vor avea posibilitatea să discute cu militari din ţările membre ale NATO şi partenere

– Partide
* Deva: Conferinţă de presă susţinută de ALDE Hunedoara  – ora 13:30
* Deva: Conferinţă de presă susţinută de PSRO Hunedoara  – ora 12:00, la sediul Cepromin
* Iaşi: Conferinţă de presă susţinută de PNL Iaşi  – ora 12:30, la sediul PNL din Podu Roş
* Oradea: PNL Bihor organizează o conferinţă de presă susţinută de preşedintele PNL Bihor Ilie Bolojan, prim-vicepreşedintele PNL – ora 10:30, la sediul PNL Bihor
* Piteşti: Conferinţă de presă susţinută de prim-vicepreşedintele PNL Argeş, Postelnicescu Marius  – ora 12:00, la sediul PNL Argeş
* Piteşti: Conferinţă de presă susţinută de ALDE Argeş  – ora 14:30
* Târgovişte: Conferinţă de presă susţinută de PSD Dâmboviţa  – ora 10:00
* Târgovişte: Conferinţă de presă susţinută de PNL Dâmboviţa  – ora 12:00
* Tecuci, jud. Galaţi: Conferinţă de presă susţinută de preşedintele PNL Galaţi, senatorul George Cătălin Stângă, prim-vicepreşedinte PNL, deputatul Raluca Turcan, şi vicepreşedintele PNL Galaţi, Lucian Costin  – ora 10:30, la sediul PNL Tecuci

– Diaspora
* Începe seria de webinarii gratuite „Succes în România”, dedicate tinerilor din diaspora care doresc să înceapa o afacere în România. Webinariile sunt organizate în cadrul iniţiativei Ro-Win, parte din programul de finanţare europeană nerambursabilă „Diaspora Start-Up”. Primul webinar are loc începând cu ora 19:30, şi poate fi urmărit gratuit pe site-ul „Ro-Win” de toţi românii interesaţi de antreprenoriat, fie că sunt din diaspora sau nu. „Ro-Win – Succes în România” este un proiect de finanţare nerambursabilă şi suport de peste 45.000 de euro, parte a programului „Diaspora Start-Up”, finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României prin Programul Operaţional Capital Uman (POCU) 2014-2020

– Juridic
* Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie: Fostul premier Victor Ponta va fi audiat în calitate de martor, în dosarul în care preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, este judecat pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului
* Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie: Un nou termen în dosarul în care Liviu Dragnea, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, este judecat pentru instigare la abuz în serviciu în legătură cu angajarea a două membre ale PSD la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman. Cu această ocazie, vor fi audiaţi ultimii şase martori din dosar
* Miercurea Ciuc: Conferinţă de presă organizată de Tribunalul Harghita – prezentarea bilanţului pe anul 2017 – ora 10:00

– Economic
* Ceremonia de deschidere a şedinţei Bursei de Valori Bucureşti care marchează prima zi de tranzacţionare a acţiunilor „Purcari” – ora 9:00, la BVB, Bd. Carol I nr. 34-36
* Conferinţa „Patru luni până la şocul GDPR”, organizată de Ziarul Financiar, care îşi propune să abordeze în detaliu tematica noilor reguli din cadrul Uniunii Europene privind protecţia datelor personale (General Data Protection Regulation – GDPR), care vor intra în vigoare la finele lunii mai – ora 9:00, la Hotel Radisson Blu, Sala Atlas
* Conferinţă de presă Flight Refund (companie dedicată rezolvării cererilor îndreptățite ale călătorilor privind serviciile companiilor aeriene), cu ocazia intrării companiei pe piaţa din România – ora 11:00, la Simbio Kitchen & Bar, Str. Negustori, nr. 26
* Conferinţă de presă – retailerul prezintă noul Lidl – sediul central al companiei – ora 11:00, Str. Cpt. Av. Alexandru Şerbănescu, nr. 58 A
* Bistriţa: Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, partener în cadrul proiectului StartupAIR, va organiza un nou „Open Session” pentru prezentarea principalelor activități și a oportunităților de finanțare pentru startup-uri – ora 15:00, la sediul CCIBN, Str. Petre Ispirescu, nr. 15, parter
* Ploiești: Camera de Comerț și Industrie a României, în parteneriat cu OTP Consulting Romania S.R.L. și Camera de Comerț și Industrie Prahova, organizează Conferința de lansare a activităților proiectului POCU/82/3/7/105848 cu titlul „SMART Start-up – Antreprenoriat inovativ și sustenabil în Sud Muntenia” – ora 11:00, Str. Cuza Vodă nr. 8, etaj 2, Sala Europa
* Sfântu Gheorghe: Peste zece restaurante din localitate participă la „Joia gurmanzilor” – un eveniment gastronomic ce are loc în fiecare an în preajma intrării în Postul Paştelui

– Social
* Evenimentul de lansare a proiectului „Centrul digital pentru femei”, finanţat de Fundaţia Orange – ora 15:30, la Centrul comunitar ”La Stela si Dana” din Sos. Salaj nr. 286 A. 400 de femei din București, aflate în grupuri dezavantajate social, vor avea ocazia să participe la activități de inițiere în folosirea calculatorului și activități de dezvoltare personală și profesională, în centrul digital pentru femei. Participă: Brigitte Audy, secretar general al Fundaţiei Grupului Orange, Ludmila Climoc – CEO Orange România şi Dana Deac – preşedinte Consiliu Director Fundaţia Orange România
* Braşov: Organizaţia „Salvaţi Copiii” donează un aparat de radiologie secţiei de neonatologie din cadrul Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie „Dr. I. A. Sbârcea” Braşov – ora 12:00, la sala de raport a Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie „Dr. I. A. Sbârcea”, etaj 8, Str. George Bariţiu nr. 36

– Medicină, Sănătate
* Evenimentul „Zilele Spitalului Clinic Dr. Ion Cantacuzino”, manifestare în cadrul căreia vor avea loc sesiuni științifice (Obstetrică – Ginecologie, Neonatologie, Gastroenterologie, Chirurgie ATI, Anatomie patolgică, Medicină Internă, Radiologie, Sesiuni pentru asistente) – în incinta Spitalului Clinic (15 – 17 feb.)
* Suceava: Conferinţă de presă organizată de Spitalul Judeţean Suceava – ora 11:00
* Timișoara: Conferința Pediatru.ro, cu tema „Priorități în practica pediatrică” – la Centrul Regional de Afaceri (15 – 16 feb.)

– Arhitectură
* Ordinul Arhitecţilor din România organizează lansarea dublului Catalog al Anualei de Arhitectură Bucureşti 2016/17 – ora 19:00, la showroom-ul Miele din Piaţa Presei Libere nr. 3 – 5, Clădirea City Gate, Turnul Sudic, parter
* Timişoara: Facultatea de Arhitectură şi Urbanism a Universităţii Politehnica Timişoara şi Ordinul Arhitecţilor din România, Filiala Teritorială Timiş organizează vernisajul expoziţiei de proiecte „Malurile Begăi – Strategii pentru 2021” – ora 18:00, la Centrul Multifuncţional Bastion, Str. Hector nr. 4. Expoziţia cuprinde proiecte realizate de studenţi din anii 4 şi 5 de la Universitatea Politehnica Timişoara – Facultatea de Arhitectură şi Urbanism, în cadrul disciplinei proiectare de arhitectură. O temă abordată a fost principalul proiect din bid book-ul Timişoara Capitală Culturală Europeană: „Multiplexity 2021, Centru Artă – Tehnologie – Experimentare”, care se doreşte a fi un spaţiu de experimentare prin tehnologie şi artă

– Mass – media, Publicitate
* Şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 11:30

– Cultură
* Muzeul Național al Literaturii Române, în colaborare cu Filiala București Poezie a Uniunii Scriitorilor din România, Asociația Scriitorilor și Artiștilor Români din Spania lansează volumul de versuri „Iarba din ceainic”, de Eugen Barz, apărut la Editura Colorama – ora 13:00, la sediul MNLR, Str. Nicolae Crețulescu nr. 8. Vor vorbi: Horia Gârbea, președintele Filialei București Poezie a USR, și Răzvan Voncu, redactor-șef al revistei „România literară”
* Editura Vellant organizează evenimentul de lansare a volumului autobiografic, „Călătoria către sine. Memoriile unui psihiatru”, de Irvin D. Yalom – ora 18:00, în mansarda Librăriei Cărturești Verona
* Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu organizează conferinţa „Lecturi sonore. Ziua internațională a cititului cu voce tare” – ora 18:30. Participă: Adriana Moca, actriță; Florentina Hojbotă, editor de carte; Florina Pârjol, critic literar; coordonare: Cătălin D. Constantin
* Autorul belgian Maxime Coton citeşte din romanul „Tendre Maquis”, la care a lucrat în timpul rezidenței de la „The International Institute of Contemporary Art and Theory” din Mangalia – ora 18:30, în Mansarda Muzeului Național al Literaturii Române (MNLR), din Str. Nicolae Crețulescu 8. În introducere, Ingrid Pimsner, în calitate de fondatoare și coordonatoare, va prezenta activitatea institutului
* Prezentarea volumului „Biblia după textul ebraic. Geneza”, primul dintr-o serie care va cuprinde traducerile celor treizeci şi nouă de cărţi ale Bibliei ebraice însoţite de studii introductive, note şi comentarii – ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu. La eveniment vor vorbi Andrei Pleşu, Francisca Băltăceanu şi Monica Broşteanu
* Vernisajul expoziției de pictură mică (și sculptură mare) „Primăvară, primăvară, înăuntru și afară” de Mariana Gordan – ora 17:00, la Centrul de Cultură Arhitecturală al Uniunii Arhitecţilor din România, Str. J.L. Calderon nr. 48. Consultant artistic: Antigona Silvia Rogozea
* Vernisajul expoziției „Nimeni nu este acasă” a artistului Belu-Simion Făinaru – ora 19:00, în spațiul Galeriei Anca Poterașu, Str. Plantelor nr. 58. Curator: Cristina Stoenescu
* Vernisajul unei expoziţii de fotografie veche cu primele cabane din Carpaţi, începând cu sfârşitul secolului al XIX-lea, expoziţie realizată de Asociaţia Culturală Imbold şi Alpin Film Festival, în colaborare cu Asociaţia Carpatină Ardeleană a Turiştilor – ora 19:00, la Acuarela Bistro, Str. Polonă nr. 40  (15 – 18 feb.)
* Premiera spectacolului „Cursa de șoareci” de Agatha Christie – ora 19:00, la Sala Studio, Teatrul Naţional din Bucureşti (15  şi 16 feb.)
* Prima ediţie „#NordicFF” (Nordic Film Festival), organizată de Institutul Cultural Francez şi Icelandic Film Center, alături de Ambasada Regatului Danemarcei, Ambasada Republicii Finlanda, Consulatul Onorific al Republicii Islanda, Ambasada Regatului Norvegiei şi Ambasada Suediei la Bucureşti – la Cinema Elvire Popescu (15 – 18 feb.)
* În cadrul proiectului „Joia de film”, are loc proiecția „Fiul lui Saul / Saul fia / Son of Saul” (dramă, Ungaria, 2015, regia: László Nemes), organizată în parteneriat cu Transivlania Film – ora 19:00, la Spațiul Public European
* Concert al stagiunii de jazz „Artist in Residence”, în care Sorin Zlat Trio a pregătit jazz inspirat de poeții Rimbaud și Verlaine și alte surprize muzicale pentru cunoscători – ora 20:00, la ARCUB. Eveniment organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB
* Arad: Lansare de carte a prozatoarei Lia Alb, cu titlul „Pașii pierduți” – ora 17:00, la Sala „Centenar” a Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol”. Despre carte vor vorbi scriitorii Robert Șerban, Vasile Dan, Gheorghe Schwartz și Lucia Cuciureanu
* Câmpina: Lansarea volumului „600.000 – Fenomenul #Rezist. Povestea celei mai ample rezistențe civice din istoria României”, semnat de jurnalistul de Grigore Cartianu – ora 16:00, la Casa de Cultură „Geo Bogza”
* Cluj-Napoca: Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), instituție publică de interes județean, care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, organizează, în perioada 15 – 28 februarie, expoziția „Everything in White”, cu lucrări ale tânărului artist bucureștean Theodor Moise (pictură, fotografie, instalație). Vernisajul expoziției – ora 18:00, în sălile de expoziții temporare ale Muzeului de Artă Cluj-Napoca, în prezența artistului, a curatorului expoziției Răzvan Ion, și a muzeografului Florin Gherasim
* Galaţi: Conferinţă de presă organizată de Teatrul Dramatic „Fani Tardini” – ora 13:30
* Sibiu: Unul dintre cele mai apreciate concerte semnate de Serghei Prokofiev – „Concertul pentru vioară şi orchestră nr. 2 în sol minor, op.63” va putea fi ascultat, interpretat de violonista Leticia Moreno (Spania) alături de Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu condusă de dirijorul Gabriel Bebeşelea – ora 19:00, la Sala Thalia. Programul serii va fi întregit de „Simfonia nr. 5 în do diez minor” de Gustav Mahler. Evenimentul este organizat de Filarmonica de Stat Sibiu cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Sibiu
* Târgovişte: De la ora 17:00, are loc o nouă întâlnire „Seara de carte la Târgovişte”, la sediul Bibliotecii Judeţene „I. H. Rădulescu” Dâmboviţa. Cartea propusă spre dezbatere este „Portretul lui Dorian Gray”, autor Oscar Wilde. Prezintă: Cosmin Ploscaru
* Timişoara: De la ora 18:30, la librăria „La Două Bufnițe” se va lansa noua serie de autor, Albert Camus, printr-un eveniment la care vor vorbi Vasile Popovici – critic literar, Cyrille Fierobe – director Institutul Francez din Timișoara și Daniel Nicolescu – director Institutul Cultural Român din Lisabona, ziarist și traducător, via Skype. Evenimentul este organizat de Librăria „La Două Bufnițe” și editura Polirom, în parteneriat cu Institutul Francez din Timișoara
* Zalău: Conferinţă de presă privind Agenda culturală 2018 – ora 11:00, la Centrul de Cultură şi Artă Sălaj
* Zalău: Vernisajul expoziţiei „Familia în perioada comunistă” – ora 13:00, la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău
* Zalău: Vernisajul expoziţiei de interviuri „COOL SĂ FII COOL-T …”, un eveniment în care sunt implicaţi tineri de la cinci unităţi de învăţământ din judeţ – ora 13:00, la Muzeul de Istorie şi Artă Sălaj
* Berlin: Institutul Cultural Român din Berlin susţine prezenţa numeroaselor echipe de film româneşti în cadrul celei de-a 68-a ediţii Festivalului Internaţional de Film de la Berlin (15 – 25 feb.). Din program:
• România participă în „Competiţie”, secţiunea principală a festivalului, cu lungmetrajul „Nu mă atinge-mă / Touch me not”, filmul de debut al regizoarei Adina Pintilie.
• Totodată, actriţele Cosmina Stratan şi Dana Marineci participă la secţiunea „Generation 14plus” cu lungmetrajul regizoarei Nanouk Leopold, „Cobain”. Pelicula este o coproducţie Olanda-Belgia-Germania. În cadrul aceleiaşi secţiuni va fi prezentat încă un lung metraj, „Fortuna” – r. Germinal Roaux, coproducţie Elveţia-Belgia, din a cărui distribuţie fac parte alte două actriţe românce: Alexandra Suciu şi Graţiela Bădescu
• Regizorul Călin Peter Netzer va fi anul acesta membru al juriului care va desemna câştigătorul premiului pentru cel mai bun film de debut – GWFF Best First Feature Award
• Este selectată şi pelicula „Lemonade”, în regia Ioanei Uricaru, produsă de Cristian Mungiu, în secţiunea „Panorama”
* Doorn, Olanda: Vernisajul expoziției foto – documentare „Românii și Marele Război”, în prezența Comisarului Regelui pentru provincia Utrecht, Willibrord van Beek, a E.S. Brândușa Predescu, ambasadorul României în Regatul Țărilor de Jos, a viceprimarului localității Doorn, Jasper van Geijtenbeek, și a directorului adjunct al Muzeului Național de Istorie a României, Cornel Constantin Ilie – ora 14:00, la Muzeul Huis Doorn. Cu ocazia vernisajului, Mariana Preda, studentă la Conservatorul din Amsterdam, va interpreta, la nai, pasaje muzicale din  „Rapsodia” de George Enescu, „Dansuri populare românești” de Béla Bartók, „Doina și Hora staccato” de Grigoraș Dinicu și o suită folclorică românească. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 16 februarie – 1 aprilie
* Tel Aviv: Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Fundația Tarbut Sighet și Editura Humanitas Fiction, organizează în prezenţa autorului, lansarea traducerii în limba română a volumului „Trei etaje”, semnat de scriitorul israelian Eshkol Nevo și publicat la Editura Humanitas Fiction în 2017, cu traducere și note de Ioana Petridean – ora 17:00, la sediul ICR Tel Aviv, Bd. Shaul HaMelech nr. 8, Beit Amot Mishpat, etaj 6
* Viena: În cadrul seriei „KulTOUR mit Holender“, moderată de Ioan Holender, va fi prezentat un amplu reportaj despre Sibiu difuzat la postul de televiziune Servus TV, despre cele mai importante instituţii de cultură şi artă ale oraşului – la Institutul Cultural Român de la Viena, Argentinierstr. 39, 1040

– Sport
* Meciul dintre FCSB şi Lazio Roma, din prima manşă a şaisprezecimilor de finală ale Europa League la fotbal – ora 22:05, pe Arena Naţională
* Cupa României la sabie individual feminin – ora 9:00, Sala de scrimă „Ana Pascu” – Bucureşti
* Pipera: Echipa de fotbal FC Voluntari organizează o conferinţă de presă înaintea partidei cu CS Universitatea Craiova – ora 15:00, la Baza Sportivă
* Meciuri în etapa a 16-a a Ligii Naţionale de handbal feminin:
• ora 17:00 – HC Zalău – CS Rapid USL Metrou Bucureşti  – la Sala Gheorghe Tadici – Zalău
• ora 18:30 – CSM Bucureşti – CS Măgura Cisnădie  – la Sala Polivalentă – Bucureşti
* Bacău: Partidă în etapa a 12-a a Diviziei A1 la volei feminin: CS „U” NTT Data Cluj – CS Ştiinţa Bacău  – ora 14:00
* Doha: Sportive din ţara noastră joacă în optimile de finală ale turneului de tenis de la Doha (12 – 18 feb.):
• ora 13:00 – Sorana Cîrstea (38 WTA) – Garbiñe Muguruza (4 WTA) – Spania
• ora 16:00 – Simona Halep (2 WTA) – Anastasija Sevastova (15 WTA) – Letonia
• ora 16:00 – Mihaela Buzărnescu (43 WTA) – Julia Goerges (10 WTA) – Germania
• ora 18:00 – Monica Niculescu (92 WTA) – Caroline Wozniacki (1 WTA) – Danemarca
* Pyeongchang, Coreea de Sud: Sportivii români în competiţii la Jocurile Olimpice de Iarnă (9 – 25 feb.):
• ora 3:00 skeleton: masculin, primele două manşe  – Dorin Dumitru Velicu
• ora 3:00 schi alpin: slalom uriaş feminin, prima manşă  – Ania Monica Germaine Caill
• ora 6:45 schi alpin: slalom uriaş feminin, manşa a doua  – Ania Monica Germaine Caill
• ora 8:30 schi fond: 10 km feminin, stil liber  – Timea Lorincz
• ora 10:15 biatlon: individual feminin (15 km)  – Eva Tofalvi
• ora 13:20 biatlon: individual masculin (20 km)  – Cornel Dumitru Puchianu, Nicolae Remus Faur, Gheorghe Iulian Pop, Marius Petru Ungureanu
• ora 14:30 sanie: ştafetă pe echipe  – Raluca Strămăturaru, Valentin Creţu, Cosmin Atodiresei/Ştefan Muşei

– Diverse
* Vatra Dornei: Are loc o nouă ediţie a „Serbărilor Zăpezii” (15 – 18 feb.)

S-a întâmplat într-o zi de 15 februarie
* Se împlinesc 175 de ani (1843) de când Consistoriul din Blaj cere episcopului Ioan Lemeni să facă demersuri pe lângă împărat împotriva legii privind obligativitatea limbii maghiare în administraţie, justiţie, şcoli, biserici etc, lege votată de Dieta Transilvaniei
* Acum 154 de ani (1864) apărea, la Bucureşti, la iniţiativa unui grup de tineri ofiţeri, primul număr al revistei „România Militară”, ca publicaţie independentă, având inscripţionată pe copertă deviza: Ştiinţă, artă şi istorie militară. Prin Înaltul Decret Regal nr. 3663, din 1 ianuarie 1898, „România Militară” devine revista oficială a Marelui Stat Major. Până în anul 1989, a apărut sub diferite titulaturi – „Revista militară generală”, „Cultura militară”, „Probleme de artă militară”. Din anul 1990 poartă actuala denumire – „Gândirea militară românească” – şi are o periodicitate de şase apariţii pe an. Publicaţie de teorie şi ştiinţă militară, editată de către Statul Major General al Armatei României, revista „Gândirea militară românească” se adresează atât corpului ofiţeresc, cât şi mediilor instituţionale guvernamentale şi neguvernamentale preocupate de problematica militară naţională şi internaţională
* Cu 142 de ani în urmă (1876), la Bucureşti, apărea lunar (până la 15 mai, acelaşi an), „Revista literară şi ştiinţifică”, sub îndrumarea lui Bogdan Petriceicu Haşdeu (partea literară) şi a dr. Dimitrie Brândză (partea ştiinţifică)
* În urmă cu 134 de ani (1884) a fost celebrată Sfânta Liturghie Pontificală de către arhiepiscopul Ignaţiu Paoli pentru consacrarea şi inaugurarea Catedralei „Sfântul Iosif” (construită între anii 1873-1884, după planurile arhitectului vienez Friedrich Schmidt)
* Se împlinesc 85 de ani (1933), de când, în zilele de 15 şi 16 februarie, au avut loc grevele muncitorilor ceferişti de la atelierele „Griviţa Roşie” din Bucureşti. Muncitorii, în rândul cărora comuniştii desfăşurau o intensă propagandă, au ocupat atelierele. După eşuarea negocierilor cu autorităţile, armata şi poliţia au tras în grevişti şi au pus capăt acţiunii (soldate cu 3 morţi şi 40 de răniţi din rândul muncitorilor). În Parlament, măsurile Guvernului au fost aspru criticate de partidele din opoziţie
* Acum 27 de ani (1991) se înfiinţa „Grupul de la Vişegrad”, organizaţie de cooperare regională reunind Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia. În cetatea medievală Visegrád din Ungaria, Václav Havel – preşedintele Cehoslovaciei, Lech Wałęsa – preşedintele Poloniei şi József Antall – primul ministru al Ungariei au semnat o declaraţie comună prin care îşi asigurau sprijin reciproc în vederea integrării politice şi economice în Uniunea Europeană. De asemenea, prin acelaşi document au fost puse bazele unei strânse cooperări regionale între statele semnatare. România a ratat aderarea la acest grup, datorită evenimentelor din 1990 (mineriadele şi conflictul interetnic de la Târgu-Mureş), refuzul fiind comunicat direct lui Ion Iliescu. Aceasta a fost, de altfel, reînnoirea unui acord din 1335 între regii Ioan al Boemiei, Cazimir al III-lea al Poloniei şi Carol Robert de Anjou al Regatului Ungar
* Cu 11 ani în urmă (2007) avea loc inaugurarea postului de radio „Antena Sibiului”, ce face parte din reţeaua de studiouri regionale ale Societăţii Române de Radiodifuziune

Aniversări – Comemorări

– Sfinţirea Catedralei Sf. Iosif din Bucureşti (Calendarul Romano-Catolic 2018). NOTĂ: La 15 februarie 1885 a fost celebrată sfânta Liturghie Pontificală de către arhiepiscopul Ignaţiu Paoli pentru consacrarea şi inaugurarea Catedralei „Sfântul Iosif” (construită între anii 1873-1884)

– 1823: S-a născut Melchisedec (Mihail) Ştefănescu, episcop, istoric şi profesor; primul chiriarh al Episcopiei Dunării de Jos (înfiinţată la 17 noiembrie 1864); unul dintre fruntaşii luptei pentru Unirea Principatelor şi pentru consolidarea ei; a contribuit la unirea celor două biserici locale din Moldova şi Ţara Românească, ajungând ca în anul 1865 să se întrunească la Bucureşti, pentru prima dată, un Sinod general al Bisericii Ortodoxe Române; contribuţii deosebite la întocmirea Legii Organice din 1872 (prin care s-a constituit Sfântul Sinod al BOR); „părintele autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române şi părintele orfanilor“; membru al Societăţii Academice Române; vicepreşedinte al Academiei Române (1882-1885) (m. 1892) – 195 de ani

– 1838: S-a născut Eusebiu Popovici, preot şi profesor; specialist în Vechiul Testament, în limbile semitice, în istoria bisericii şi în drept bisericesc; a tradus în limba română „De Bello Gallico” de Cezar şi „Exerciţii pentru sintaxa limbii latine” de Hauber; membru de onoare al Academiei Române din 1908 (m. 1922) – 180 de ani

– 1927: S-a născut istoricul Dinu C. Giurescu; în afara numeroaselor studii şi cercetări privind istoria românilor, a editat documente diplomatice privind perioada postbelică; membru titular al Academiei Române din 2001; deputat (2012-2014) din partea Partidului Conservator

– 1927: A murit tenorul Traian Grozăvescu (n. 1895). NOTĂ: Unele surse (http://pompiliumanea.ro/2012/07/02/traian-grozavescu-21-noiembrie-1895-lugoj-19-februarie-1927-viena/) dau ca dată a morţii 19 februarie 1927

– 1930: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) Romulus Zaharia, prozator, reporter, om de film; stabilit în SUA (1988-2003) (m. 2006)

– 1931: A murit Dimitrie Comşa, economist, agronom (a militat pentru modernizarea agriculturii); om politic (fruntaş al Partidului Naţional Român, unul dintre semnatarii Memorandumului/1892); membru de onoare al Academiei Române din 1926 (n. 1846)

– 1933: S-a născut Octavian Lazăr Cosma, muzicolog şi profesor; preşedintele Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (2006-2010); membru titular al Academiei Române din 2016 – 85 de ani

– 1933: S-a născut Iosif Sava, critic muzical şi realizator de emisiuni radio-tv. (m. 1998) – 85 de ani

– 1935: S-a născut Avy Abramovici, violonist şi profesor israelian originar din România

– 1941: S-a născut Doina Curticăpeanu, critic şi istoric literar, profesoară

– 1944: S-a născut regizorul Alexandru Bocăneţ, realizator de filme şi emisiuni de televiziune (m. 1977)

– 1947: S-a născut Roxana Eminescu, cercetător al literaturilor şi civilizaţiilor de limbă portugheză, critic literar, jurnalistă, profesoară şi traducătoare; fiica juristei Iolanda Eminescu; în 1981 a plecat cu o bursă în Portugalia; a lucrat ca profesor invitat la „Universitatea Nova” din Lisabona şi în redacţia ziarului „O Tempo” din acelaşi oraş; în 1984 s-a stabilit la Brest, în Franţa; se numără printre puţinii specialişti români în lusitanistică

– 1950: S-a născut Alexandru Dan Condeescu, critic, istoric şi stilist literar, editor; fost director al Muzeului Literaturii Române, timp de 17 ani (m. 2007)

– 1955: S-a născut dirijorul Florin Totan

– 1968: S-a născut actorul George Vladimir Ivaşcu, ministru al Culturii în Cabinetul Viorica Dăncilă din ianuarie 2018, director al Teatrului „Metropolis” – 50 de ani

– 1990: A murit matematicianul George Ciucu; preocupări în domenii ca teoria probabilităţilor, statistica matematică sau teoria jocurilor şi a aşteptării; membru corespondent al Academiei Române din 1974, secretar general al acestui for (1974-1990) (n. 1927)

– 2012: A murit, la Scranton, Pennsylvania (SUA), actriţa americană de origine română Pola Illéry (Paula Iliescu), considerată una din ultimele vedete feminine ale erei filmelor mute; ea şi-ar fi luat numele de Pola Illery ca un tribut adus actriţei poloneze Pola Negri (n. 1897 – m. 1987), o divă a filmului mut şi prima actriţă europeană invitată să joace la Hollywood, devenind ulterior un star; a devenit cetăţean american în 1946 (n. 1908, în localitatea Corabia)

– 2013: A murit graficianul, pictorul şi profesorul universitar Traian Brădean (n. 1927) – 5 ani

– 2017: A murit poeta şi scriitoarea Marta Miclescu; a avut o implicare deosebită în viaţa culturală a oraşului Breaza (n. 1926) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Reuniune pe tema educaţiei a Consiliului Educaţie, Tineret, Cultură şi Sport

– Ankara: Vizita secretarului general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland

– Sofia: Conferința interparlamentară a Uniunii Europene privind politica comună de securitate şi afaceri externe

– Moscova: Președintele rus Vladimir Putin se întâlnește cu Regele Abdallah al II-lea al Iordaniei

– Minsk: Prim-ministrul Turciei, Binali Yildirim, se întâlneşte cu preşedintele din Belarus, Aleksandr Lukașenko

– New Delhi, India: Vizita preşedintelui iranian Hassan Rohani

– Kiev: Departamentul pentru Tineret al Consiliului Europei organizează o întâlnire cu reprezentanții la nivel înalt ai Ministerului Tineretului și Sportului din Ucraina pentru a discuta despre progresele înregistrate în Programul-cadru pentru cooperare pentru perioada 2016-2020 (15 – 16 feb.)

– Africa de Sud: Parlamentul dezbate moţiunea de neîncredere în cazul preşedintelui Jacob Zuma, implicat într-o serie de scandaluri ce afectează imaginea Congresului Naţional African (ANC), aflat la putere, în perspectiva alegerilor generale prevăzute pentru 2019

– Ankara: Secretarul de stat al SUA, Rex Tillerson se întâlneşte cu preşedintele turc,  Recep Tayyip Erdogan

– Berlin: Cancelarul german, Angela Merkel se întâlneşte cu premierul turc, Binali Yildirim

– Berlin: Cancelarul german Angela Merkel va avea o întrevedere cu şeful guvernului italian, Paolo Gentiloni

– Madrid: Ministrul spaniol al economiei, Luis de Guindos se întâlneşte cu ministrul britanic de finanţe, Philip Hammond

– Paris: Ministrul de finanţe francez, Bruno Le Maire, şi şeful FMI, Christine Lagarde, discută despre reforma zonei euro

– Începe Raliul Suediei, etapă a Campionatului Mondial de Raliuri (15 – 18 feb.)

– Torun, Polonia: Reuniunea atletică din cadrul IAAF World Tour

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională a Copilului cu Cancer”; este marcată din 2003 (- 15 ani), la iniţiativa Confederaţiei Internaţionale a Organizaţiilor Părinţilor cu Copii Bolnavi de Cancer (în prezent se numeşte Childhood Cancer International), în amintirea zilei de 15 februarie 2002, când părinţi din întreaga lume s-au unit pentru prima oară pentru a ajuta ca toţi micuţii bolnavi de cancer să primească cel mai bun tratament şi îngrijire

– Afganistan: „Ziua Naţională a Salvării” (data încheierii retragerii trupelor sovietice din ţară – 15.II.1989, după aproape zece ani de la intervenţia URSS, în decembrie 1979, în sprijinul guvernului promarxist de la Kabul)

– 1564, 15 (sau 18): S-a născut Galileo Galilei, matematician, astronom şi fizician renascentist italian; întemeietorul mecanicii clasice şi al metodei experimentale în ştiinţă; în 1609 a construit o lunetă cu care a descoperit munţii de pe Lună, natura stelară a Căii Lactee, patru sateliţi ai lui Jupiter, petele solare (m. 1642)

– 1817: S-a născut pictorul peisagist şi gravorul francez Charles-François Daubigny; considerat un important precursor al impresionismului (m. 1878)

– 1847: S-a născut Robert Fuchs, compozitor şi profesor austriac (m. 1927)

– 1849: A murit Pierre François Verhulst, matematician belgian (n. 1804)

– 1857: A murit compozitorul rus Mihail Glinka; este considerat părintele muzicii clasice ruse; a pus baza operei naţionale ruse şi a muzicii simfonice (n. 1804)

– 1882: S-a născut actorul american de film John Barrymore (m. 1942)

– 1916: S-a născut actorul american Jack Hanlon (m. 2012)

– 1922: S-a născut Hermann Kahn, cibernetician, matematician, fizician şi viitorolog american (m. 1983)

– 1924: S-a născut regizorul american Robert Drew, considerat părintele cinéma vérité-ului american; a devenit celebru în anii ’60, în special datorită tehnicii sale inovative de a filma, folosind o cameră şi un microfon pentru a înregistra concomitent imagine şi sunet, fără a avea un scenariu stabilit iniţial, dovedind o mare flexibilitate şi naturaleţe în modalitatea de captare a reacţiilor (m. 2014)

– 1931: S-a născut actriţa britanică de film Claire Bloom

– 1933: A murit Pat (Patrick Joseph) O’Sullivan, desenator şi producător american de filme de animaţie, autorul motanului Felix (n. 1887) – 85 de ani

– 1951: S-a născut Jane Seymour, actriţă de film americană de origine britanică

– 1959: A murit Sir Owen W. Richardson, fizician britanic; a descoperit legile fenomenului de emisie termoelectronică; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1928 (n. 1879)

– 1965: A murit Nat King Cole, pianist, interpret de jazz şi cantautor american (n. 1919)

– 1978: S-a născut Yiruma (nume real: Lee Ru-ma), pianist şi compozitor sud coreean – 40 de ani

– 2004: A murit actriţa americană Jan Miner (n. 1917)

– 2011: A murit scriitorul şi jurnalistul francez François Nourissier (n. 1927)

– 2015: A murit Arnaud de Borchgrave, analist şi jurnalist american; fost redactor-şef al publicaţiei „The Washington Times” (n. 1926, în Belgia)

* * * * *