Dorindu-se o deschidere către lumea occidentală, între 1968 – 1971 Televiziunea Română a organizat la Braşov un festival internaţioanal de muzică. Gândit ca un spectacol şi ca un concurs, acest festival internaţional a urmărit promovarea artiştilor muzicali din România şi din Europa. Prima editie a avut loc în perioada 5 – 10 martie 1968 şi a avut numele “Festivalul Internaţional de Muzică Uşoară Braşov-România“. Cerbul de Aur era doar trofeul. Festivalul a fost găzduit de Teatrul Dramatic din Braşov. Televiziunea Română s-a ocupat de organizare, de selecția concurenților și a vedetelor. La concurs au participat 28 de artişti iar recitalurile au fost susţinute de 15 vedete. Pe data de 7 martie, Televiziunea Română a scos revista oficială a primei ediții a festivalului, în cinci limbi. Aceasta conținea interviuri cu vedetele participante, precum și biografia concurenților. Aprecierile internaționale au fost extraordinare, privind atât desfășurarea, cât și aranjamentul scenic. Ediţia întâi s-a încheiat cu un dineu fastuos la Restaurantul Carpaţi (azi Aro Palace) la care au participat concurenții, vedetele, juriul și jurnaliștii acreditati. Cea de-a doua ediţie a avut loc anul următor tot în perioada 5-10 martie. În 1970, ediţia a treia a Festivalului de la Braşov a fost transmisa de treizeci de televiziuni din întreaga lume. În 1971 a avut loc cea de-a patra ediţie a Festivalului Cerbul de Aur şi ultima din perioada comunistă.
La acest festival au fost acreditaţi numeroşi jurnalişti – atât din presa scrisă, cât şi de la numeroase posturi de radio şi televiziune. Unul dintre aceşti jurnalişti a fost Leon Sărăţeanu – redactor la Redacţia Emisiunilor Pentru Străinătate – Radio România :
« La biroul de presă organizam conferinţele de presă şi contactele cu ziarişti veniţi de peste tot. Îi ţineam şi în picioare în încăperea îngustă a biroului de presă, dar îi făceam să se simtă între confraţi. Acolo m-am împrietenit cu Claude Nougaro, cu Pia Columbo, cu delicioasa Juliette Greco care mi-a cusut şi nasturele de la smoching când s-a rupt…. această vedetă de talie internaţională nu s-a sfiit să coboare din cameră cu un ac….
Când a venit Amalia Rodriguez a declarat plină de emfază că vrea să vorbească cu directorul Hotelului Carpaţi (azi Aro Palace). A deschis o poşetă şi a început să pună pe biroul lui o cruce bătută în briliante… bijuterii. “Tot ce îţi dau acuma pui în seiful dumitale şi la plecare mi le dai înapoi!” I-a dat o avere fabuloasă. Directorul a înebunit. În biroul lui avea doar un amărât de fişet. L-am sfătuit să se adreseze miliţiei, să spună la miliţie că are o avere incomensurabilă în bijuterii, că nu ştie dacă artista nu a fost urmărită de o bandă internaţională de răufăcători şi că trebuie luate nişte măsuri de pază. Miliţia a trimis patru miliţieni care se schimbau în tură şi care au păzit fişetul. Cât a stat Amalia, directorul nu a plecat acasă, a dormit pe un fotoliu, se trezea brusc şi se uita la fişet să vadă dacă uşa e închisă.
Cerbul de Aur ne-a solicitat pe toţi. De la Octavian Paler, care era şeful suprem, sau Ioan Grigorescu, care era preşedinte al juriului, şi până la cel mai modest dintre colegi, ni se cerea o muncă uriaşă, câte optsprezece ore pe zi. Dar o făceam cu o plăcere nemaipomenită. Dintre noi s-a remarcat regretatul Tudor Vornicu. Nu ştiu când dormea pentru că era tot timpul prezent. A fost singurul dintre noi care la toate ediţiile Cerbului de Aur nu s-a deplasat în sală să urmărească un spectacol pentru că totdeauna avea treabă la Hotelul Aro care era sediul central. Vornicu a ştiut să muncească şi a muncit cu o plăcere nemaipomenită, ajutat şi de mâna lui dreaptă, avocatul Anagnosti pe care îl trimitea şi în străinătate să încheie contracte cu vedetele. Munca lor se desfăşura pe parcursul unui an de zile, nu numai pe durata Festivalului Cerbul de Aur. Vornicu a mai avut o ideie foarte bună. Fiecare vedetă, pe lângă faptul că ţinea un recital, a doua zi pleca în munte la Poiana Braşov şi făcea un filmuleţ. Aceste filmuleţe se vindeau ca pâinea caldă. Nu era puţin ca o televiziune din lume să cumpere un film cu Amalia Rodriguez, cu Pia Colombo….
Au fost zile frumoase cu muncă grea, dar cu satisfacţia că am făcut această muncă bine, că mersese în lume buhul Televiziunii Române ».
[Arhiva de istorie orală – Radio România, Interviu realizat de Virginia Călin, 1998]
