Primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, a fost audiat astăzi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, este judecat pentru instigare la abuz în serviciu în legătură cu angajarea a două membre de partid la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman.
La intrarea în sediul instanţei, Robert Negoiţă a declarat că una dintre cele două persoane ar fi lucrat, la un moment dat, în cadrul biroului său de parlamentar, pe vremea când era deputat PSD de Teleorman. Liviu Dragnea nu a venit la proces, dar în sală continuă audierea altor cinci martori. În acelaşi dosar a fost trimisă în judecată şi fosta soţie a liderului social-democrat, Bombonica Prodana, a transmis redactorul RRA Diana Surdu./aburtica/fcostea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 februarie