Reuniunea ministerială a NATO de la Bruxelles captează atenţia presei internaţioanle. Îngrijorările americane legate de iniţiativa de apărare europeană şi tensiunile dintre Statele Unite şi Turcia, în Siria, aruncă o umbră asupra reuniunii, riscând să pună la încercare unitatea Alianţei, scrie Le Vif, de la Bruxelles. Secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, le-a amintit europenilor limitele iniţiativei lor de apărare, care nu trebuie să se substituie acţiunilor NATO, nici să-şi închidă piaţa apărării pentru americani şi pentru ţările ne-membre ale UE, notează Le Vif. La rândul său, secretarul american al Apărării, Jim Mattis, le-a solicitat insistent aliaţilor europeni să îşi respecte angajamentele în privinţa cheltuielilor militare, reţine The New York Times. Potrivit datelor NATO, Marea Britanie, Grecia, România, Estonia, Letonia şi Lituania respectă sau sunt pe cale să atingă obiectivul de 2% din PIB, iar Franţa şi Turcia le vor ajunge din urmă în curând. Pe agenda reuniunii de la Bruxelles se află şi planul de deschidere a două noi comandamente ale Alianţei, ca răspuns la îngrijorările legate de acumularea militară rusă, unul axat pe transferarea de trupe şi echipamente peste ocean, celălalt axat pe deplasarea în teatrul european, explică Defense News, adăugând că SUA şi Germania s-au oferit deja să găzduiască aceste structuri. Tot Defense News informează că NATO a încheiat exerciţiul intitulat Crossed Swords, destinat pregătirii operaţiunilor cibernetic-kinetice, coordonat de Centrul de Excelenţă în Apărarea Cibernetică şi organizat în Letonia. În acelaşi timp, NATO va planifica o nouă misiune de antrenament în Irak, prevăzută a fi lansată în iulie, anunţă Stars and Stripes, reţinând că noua misiune va permite un efort mai larg, mai bine coordonat în consolidarea structurii defensive irakiene. În plus, naţiuni din întreaga lume s-au angajat, în cadrul unei conferinţe a donatorilor organizată în Kuwait, să aloce circa 25 de miliarde de dolari pentru reconstrucţia Irakului, în frunte aflându-se Marea Britanie şi Turcia, scrie Middle East Online. Irakul a estimat că planul său de reconstrucţie întins pe zece ani va costa circa 90 de miliarde de dolari, 22 de miliarde fiindu-i necesare de urgenţă.
În schimb, fricţiunile dintre Washington şi Ankara ar putea ameninţa unitatea NATO, şi-a exprimat regretul secretarul de stat american, Rex Tillerson, informează The Washington Times. Turcia încearcă să asmută Rusia şi Iranul împotriva Americii, în Siria, prin galvanizarea unui front comun de sentimente anti-americane, crede The National Interest, după ce preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că SUA ar acţiona împotriva intereselor Ankarei în Siria. Erdogan speră că acest demers va menţine presiunea asupra Washingtonului, când forţele turce şi americane s-ar putea ciocni în Siria, adaugă ziarul american. Totodată, Franţa anunţă că „va lovi” Siria, dacă „va avea dovezi clare că regimul de la Damasc a folosit arme chimice interzise împotriva civililor”, notează La Libre Belgique. De asemenea, preşedintele francez Emmanuel Macron a pledat pentru o reuniune internaţională cu privire la Siria, dacă este posibil, organizată în regiune, adaugă Le Monde.
Aflat într-un turneu în Orientul Mijlociu, secretarul american de stat Rex Tillerson a cerut Iranului să îşi retragă forţele din Siria, Irak, Yemen şi Liban, arătând că prezenţa Teheranului în aceste regiuni creează instabilitate, menţionează Haberturk. Iranul a răspuns prompt, afirmând că prezenţa sa militară în Siria este legitimă, consemnează Tehran Times. La Amman, Rex Tillerson a dezvăluit că SUA elaborează un nou plan de pace pentru Orientul Mijlociu şi a asigurat că America va aloca Iordaniei, unul dintre principalii săi aliaţi în regiune, peste un miliard de dolari pe an, ca ajutor, începând din acest an, până în 2022, o treime din sumă fiind dedicată sectorului militar, relatează Middle East Online.
Între timp, Rusia şi China fac eforturi de militarizare a Cosmosului, în ciuda interdicţiei stipulate în Tratatul Internaţional referitor la Cosmos, din 1967, atenţionează directorul Serviciului naţional de spionaj al SUA, citat de Ria Novosti. Oficialul american a avertizat, totodată, potrivit Defense News, că Rusia, China, Iranul şi Coreea de Nord reprezintă cele mai mari ameninţări pentru SUA, în acest an, prin folosirea de operaţiuni cibernetice.
(Cristina Zaharia)