În această seară are loc o nouă extragere a bonurilor fiscale emise în luna ianuarie. Selecţia câştigătorilor Loteriei fiscale va fi realizată în două etape. Prima etapă constă din extragerea bilelor care vor determina ziua emiterii şi valoarea bonurilor câştigătoare. Dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor maxim 100 de bonuri câştigătoare. Fondul de premiere este de 1.000.000 de lei. Rezultatele extragerii vor fi publicate pe paginile de internet ale Ministerului Finanţelor Publice, ANAF şi Loteriei Române pentru o perioadă de cel puţin 30 de zile./dstanesc
RADIO ROMÂNIA – 18 februarie