Deputaţii se reunesc astăzi în plen pentru a dezbate o moţiune simplă în care opoziţia semnalează că multe venituri ar fi scăzut după reformele salarială şi fiscală. În atenţia legislativului se află săptămâna aceasta şi înfiinţarea unei comisii speciale de anchetă privind activitatea conducerii Serviciului de Protecţie şi Pază. Alina Stănuţă are detalii despre agenda Parlamentului.
Reporter: Deputații dezbat astăzi, în plen, moțiunea simplă inițiată de liberali la adresa ministrului muncii, Lia Olguța Vasilescu. PNL reproșează șefei de la Muncă faptul că legea salarizării unitare a adus și nemulțumiri în rândul unor angajați prin reducerea salariilor. Un alt motiv de reproș îl reprezintă ordonanța prin care contribuțiile sociale trec de la angajator la angajat. Ministrul muncii, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat deja că moțiunea simplă constituie un prilej pentru a prezenta un bilanț al activității ministerului de la preluarea mandatului. Votul asupra moțiunii simple va avea loc miercuri, în plenul Camerei Deputaților. Mâine, Senatul și Camera Deputaților se reunesc în ședință comună. Înființarea Comisiei speciale de anchetă privind activitatea directorului SPP, Lucian Pahonțu, și a modului în care este posibil ca acesta să fi implicat instituția în activități care exced cadrul legal de funcționare este principalul punct al ordinii de zi. Și tot mâine, la Senat, în Comisiile economică și pentru buget se așteaptă dezbaterea propunerii legislative privind înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții./eradu/atataru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 februarie