Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a aprobat înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea activităţii directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, Lucian Pahonţu, şi a modului în care este posibil ca acesta să fi implicat instituţia în activităţi care exced cadrul legal de funcţionare. De la Palatul Parlamentului, în direct, cu detalii, redactorul nostru, Alina Stănuţă. Bună ziua, Alina!
Reporter: Bună ziua! Cu 225 de voturi pentru şi 106 împotrivă, Parlamentul a aprobat înfiinţare acestei comisii de anchetă care vizează verificarea activităţii directorului SPP Lucian Pahonţu. Opoziţia a criticat înfiinţarea acestei comisii, iar liberalii au anunţat că vor contesta la CCR constituirea ei. Deputatul PNL Raluca Turcan a arătat că există două motive puternice: suprapunerea atribuţiilor puterilor în stat şi suprapunerea activităţii comisiei de anchetă cu cea a comisiilor permanente pentru apărare.
Raluca Turcan: Constituirea unei comisii de anchetă pe baza unor pure speculaţii creează o diversiune periculoasă, o diversiune care dă posibilitatea unor abuzuri imense. Această diversiune, dragi colegi, are un dublu scop. Unul este să ascundă nereuşitele guvernării. Al doilea scop este, din păcate, controlul nedemocratic şi ocult asupra acestei instituţii.
Reporter: Pe de altă parte, liderul de grup al PSD din Camera Deputaţilor, Daniel Suciu, a explicat că înfiinţarea comisiei de anchetă respectă regulamentele legislativului.
Daniel Suciu: Este perfect regulamentar înfiinţarea acestei comisii. Este rolul fundamental al Parlamentului să verifice instituţiile statului şi nu puteţi nega acest rol. Este regulamentar şi este dreptul suveran al Parlamentului să înfiinţeze această comisie.
Reporter: Potrivit hotărârii Parlamentului, comisia are 15 membri, însă reprezentanţii minorităţilor naţionale au anunţat că nu îşi vor desemna reprezentant. În aceste condiţii, din comisia de anchetă vor face parte doar 14 parlamentari. Aceştia au la dispoziţie trei luni pentru a întocmi raportul./atataru