Telecabina care urcă la Bâlea Lac a fost oprită din cauza vântului puternic

Telecabina care urcă la Bâlea Lac a fost oprită din cauza vântului puternic. Zona se află, până la ora 19:00, sub avertizare locală cod galben de vânt puternic, cu rafale ce pot depăşi 70-80 de km pe oră, astfel încât şansele ca telecabina sa fie repusă astăzi în funcţiune sunt foarte mici. La Bâlea Lac se înregistrează cel mai mare strat de zăpadă din ţară, de peste 1 metru 70, iar în zonă este risc însemnat de avalanşă, de gradul trei, pe o scara de la 1 la 5. Accesul rutier pe Transfăgaraşan este închis, până la 1 iulie, pe tronsonul de mare altitudine dintre Bâlea Cascadă, judeţul Sibiu, şi Piscul Negru, judeţul Argeş, aminteşte corespondenta RRA Carmen Vulcan./aburtica/atataru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 februarie)