Prima şi unica femeie dirijor din Iran, Nezhat Amiri, a condus în cariera sa de 38 de ani tot atâtea spectacole publice câte degete are la mâna cu care ţine bagheta. Dar luna trecută, ea s-a aflat la pupitrul unei orchestre cu 71 de muzicieni, în cea mai prestigioasă sală de concerte din Teheran, lucru extraordinar într-o ţară în care televiziunea de stat nu are voie să arate imagini cu instrumentele muzicale, femeilor nu li se permite să fie soliste şi în oraşele provinciale femeile nu pot urca pe scenă pentru a cânta. Concertul dirijat de Amiri a făcut parte din Festivalul anual muzical de stat Fajr şi a durat două ore, timp în care au fost interpretate trei piese ale unor maeştri ai muzicii persane clasice, inclusiv o lucrare a compozitorului legendar Morteza Hannaneh, în premieră. Ansamblul Naghmeh-Baran (melodia ploii), a exersat timp de şase luni şi toţi membrii săi, inclusiv Amiri, au lucrat pe bază de voluntariat, fără a fi plătiţi. A fost primul spectacol dat de Amiri în ultimii 12 ani şi s-a desfăşurat în clădirea Vahdat, care la vremea inaugurării sale a fost una din cele mai dotate opere moderne, înainte de revoluţia islamică din 1979. Şi nici chiar atunci, nu s-a pomenit ca o femeie să se afle la pupitrul dirijoral pe scena Vahdat.
După Revoluţia islamică, Iranul a luat măsuri de reprimare a spectacolelor muzicale – iniţial interzicând chiar şi muzica tradiţională persană. De atunci, restricţiile s-au mai atenuat şi tinerii au adoptat genuri precum pop şi chiar rap şi rock. Iar regimul moderat actual al preşedintelui Hassan Rouhani a permis revitalizarea Orchestrei Simfonice Teheran, anterior desfiinţată.
Dar în general în lume, femeile care fac dirijorat trebuie să lupte pentru recunoaştere. De curând, dirijoarea şi violonista americană Marin Alsop a fost numită în funcţia de director artistic al Orchestrei Simfonice a Radioului din Viena, devenind prima femeie care ocupă un astfel de post./abuzoian
www.theguardian.com – 20 februarie