În Ungaria salariul real este în continuă creştere de cinci ani, înregistrând anul trecut o creştere totală de 10,3 la sută. În 2017, salariul mediu brut a depăşit 300.000 de forinţi (circa 4.500 de lei), iar un salariu mediu net a fost de 200.000 de forinţi (aproape 3.000 de lei) – a declarat, marţi, Péter Cseresnyés, secretarul de stat ungar responsabil de piaţa muncii şi formarea profesională din cadrul Ministerului Economiei Naţionale (NGM), într-o emisiune informativă a canalului de televiziune de ştiri M1. Péter Cseresnyés a amintit că anul trecut Guvernul a redus impozitele pe salarii, iar acest proces va continua şi în anii următori, conform unei înţelegeri agreate cu partenerii sociali. Pe lângă acestea, creşterea salariului real a fost sprijinită printr-o serie de măsuri guvernamentale, cum ar fi cele referitoare la piaţa muncii şi politica impozitării salariale, precum şi acţiunile întreprinse de guvern pentru stimularea economiei. Potrivit secretarului de stat, previziunile economice arată că salariile reale din Ungaria vor continua să crească în mod semnificativ şi în perioada următoare, astfel încât, alături de consum, familiile vor putea să şi economisească. Această concluzie este susţinută de cifrele din comerţul cu amănuntul, care sunt în creştere – a afirmat Cseresnyés. NGM a transmis agenţiei ungare de presă MTI un comunicat, prin intermediul căruia completează: graţie creşterii cu două cifre a salariului real de anul trecut, angajaţii au câştigat în 2017, în medie, cu un salariu lunar mai mult faţă de 2016. Dacă sunt luate în calcul şi reducerile de taxe şi impozite acordate familiilor, atunci creşterea salariului real mediu ajunge la 36%, faţă de nivelul din 2010, adică mai mult decât dublu faţă de perioada guvernării socialist-liberale din 2002-2010. Ca urmare a acordului privind salariile, iniţiat de Guvernul ungar, şi a majorărilor salariale din sfera publică, salariul brut şi cel net au crescut deopotrivă, la nivelul economiei naţionale, cu 12,9%, faţă de 2017, o majorare nemaîntâlnită din 2002. Salariul minim în Ungaria a crescut cu 8%, începând cu 1 ianuarie 2018, iar salariul minim garantat cu 12%. Ţinând cont şi de reducerea semnificativă a taxelor plătite de angajatori, toate acestea cotribuie la reducerea decalajului dintre salariile plătite în Ungaria şi cele din regiune – se arată, totodată, în comunicatul Ministerului ungar al Economiei Naţionale./lendrefy/sdm2
(MTI – 21 februarie)