Instanţa Supremă va decide în 26 februarie dacă va confirma cererea DNA de redeschidere a urmăririi penale într-un dosar în care este vizat şi vicepremierul Paul Stănescu. Acesta a declarat că a respectat legea toată viaţa şi a reiterat că îşi va da demisia din funcţie dacă va fi inculpat în acest dosar. Este al treilea termen în acest proces, primele două fiind amânate pe motive de procedură. Paul Stănescu mai declara, luna trecută, că în 2010 Curtea de Conturi a făcut verificări de fond, a spus că totul este în regulă în dosarul care vizează finanţarea echipei de fotbal Alro Slatina, DNA Craiova a constatat că nu există prejudiciu şi, în baza constatărilor, a dispus neînceperea urmăririi penale./csimion/gpodea
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 februarie)