Rusia anunţă că doreşte să schimbe o rezoluţie a CSONU asupra încetării focului în Siria

Rusia a anunţat că doreşte să schimbe o rezoluţie a Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (CSONU) asupra încetării focului în Siria, pe fondul indignărilor generate de uciderea de civili în enclava siriană Ghouta de Est, care se află sub bombardamentul forţelor guvernamentale siriene. Ambasadorul Rusiei la ONU a cerut o acţiune „realizabilă”, nu „populistă”. Însă diplomaţi occidentali au declarat că Rusia trage de timp, iar Franţa a avertizat că eşecul de a acţiona ar putea însemna chiar sfârșitul Consiliului de Securitate. Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa au cerut ca rezoluţia să fie aprobată fără întârziere. Potrivit declaraţiilor unor activişti, peste 400 de persoane au fost ucise în Ghouta de Est în ultimele cinci zile./astrugar/dsirbu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 23 februarie