Rusia a trimis alte două avioane militare Su-57 în Siria

Rusia a mai trimis două avioane militare Su-57 (Suhoi) la baza militară rusă Hmeymim din Siria, anunţă Agenţia de presă Sputnik Arabic, care citează presa locală. Rusia a trimis alte două avioane militare şi personal militar în Siria, ca urmare în momentul de faţă sunt în total patru avioane militare de tip Su-57 în Siria. Rusia a trimis două nave militare, avioane de vânătoare şi personal militar în Siria, pentru a ajuta regimul Bashar Al-Assad, titra presa locală. Potrivit oficialilor care au preferat să păstreze anonimatul, citaţi de site-ul Agenţiei Sputnik Arabic, Rusia a trimis, în ultimele 48 de ore, două nave şi un număr limitat de militari. Comentând această informaţie, preşedintele Comisiei pentru dezvoltarea sectorului apărare şi a complexului militar-industrial (OPK) din cadrul Dumei de Stat a Rusiei, Vladimir Gutenev, şi-a exprimat convingerea că prezenţa avioanelor de vânătoare ruseşti de ultimă generaţie în Siria va deveni un factor de menţinere a stabilităţii pe teritoriul Republicii Arabe Siriene şi „pentru aeronavele din statele învecinate, care zboară periodic” pe teritoriul arab. Suhoi Su-57 (sau PAK-FA) este un avion de luptă de generația a cincea creat de Rusia. Su-57 va înlocui MiG-29 Fulcrum și Su-27 Flanker în Forțele Aeriene Ruse. Zborul inaugural a avut loc în data de 29 ianuarie 2010. Aeronava a intrat în fabricaţia în serie în 2017. În dezvoltarea avionului participă și India (versiunea indiană Suhoi/HAL FGFA fiind adaptată necesităților țării). Este considerat a fi la același nivel cu modelele americane de ultimă generație F-22 Raptor și F-35 Lightning II și este proiectat pentru a le contracara pe acestea. Potrivit declaraţiilor preşedintelui Corporaţiei aviatice Iuri Sliusari, prima serie formată din 12 aeronave vor intra în dotarea Forţelor Aeriene Ruse în 2019.
Amintim că Siria se confruntă, începând din martie 2012, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria/Stat Islamic în Irak şi Levant)./vdraguta/avladucu

www.ria.ru – 24 februarie