Calendarul evenimentelor, 25 februarie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Uniunea Europeană

* Forumul de consultare publică, comunicare și dezbateri în vederea pregătirii și exercitării Președinției României la Consiliul Uniunii Europene „EU-RO 2019”, la care participă ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu – ora 10:00, la sediul SNSPA, Bd. Expoziției nr. 30 A. Lucrările grupurilor de lucru se vor desfășura la Centrul InfoEuropa, Calea Victoriei nr. 88, clădirea Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”

– Culte, Biserică

* Cea de-a XI-a ediţie a manifestării religios-culturale „Icoana – Fereasträ‚ spre Dumnezeu”, organizată de Protoieria Sector II Capitală, Primăria Sectorului 2 şi Parohia Icoanei, are loc la Biserica Icoanei, în perioada 19 – 26 februarie, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Programul zilei:

  • ora 9:00 – Sfânta Liturghie oficiată de Preafericitul Părinte Daniel sau de un arhiereu, delegat al Preafericirii Sale

– Cultură

* Concert al Asociației Culturale „Rute muzicale”, ce reunește 45 de muzicieni din 11 țări europene în „Europe Now Chamber Orchestra” pentru prima ediție a Festivalului cu același nume, la Sala Radio, care va fi dirijat de Maestrul Peter Stark, dirijor al EUYO (Orchestra de Tineret a Uniunii Europene), iar ca solist va evolua violoncelistul Alban Gerhardt, fondator M4UE (Musicians 4 United Europe) și solist invitat al Berliner Philharmoniker – ora 19:00

* În cadrul seriei de conferinţe „Despre lumea în care trăim”, organizate de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu”, Editura Humanitas şi Fundaţia ARCCA, în perioada 24 – 28 februarie, au loc următoarele conferinţe în Sala Mare a Ateneului Român:

  • ora 11:30 – conferinţa profesorului Victor Ieronim Stoichiţă, „Călătorie în iconosferă”, urmată de dialogul cu Andrei Pleşu
  • ora 17:30 – conferinţa medicului Martin S. Martin „Ce aşteptăm de la medicina secolului XXI?”, urmată de dialogul cu Gabriel Liiceanu. Printre partenerii media: Radio România Cultural. Evenimentul va marca totodată aniversarea celor 150 de ani de la înființarea Filarmonicii Române și Centenarul României

* Clubul de lectură Institutul Blecher și Casa de Editură Max Blecher organizează, de la ora 19:00, în Tramvaiul 26 (Str. Cercului nr. 6, sector 2), o întâlnire cu Ilinca Bernea și Dan Dediu, eveniment în cadrul căruia va fi prezentat volumul „4,5 litri de sânge, miliardar” (Casa de Editură Max Blecher, 2017) de Dan Dediu

* Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” prezintă concertul „Parfum de femeie” – ora 19:00, la Sala Dalles. Tenorii George Ionuț Vîrban, Andrei Pleșca, Bogdan Lupea și baritonul Alexandru Constantin vor evolua pe scenă alături de soprana Bianca Ionescu – Ballo, prim-solistă a Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”. Gianina Meragiu (vioară) și Constantin Urziceanu (clarinet) vor completa alături de soliști călătoria muzicală cu pagini instrumentale celebre. Soliștii vor fi acompaniați la pian de Alexandru Burcă. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Muzeul Municipiului București organizează, de la ora 19:00, spectacolul „Călătorii sentimentale”, desfășurat la Muzeul „Theodor Aman”, eveniment organizat de Primăria Municipiului București prin Muzeul Municipiului București. Cu: Irina Movilă, Marius Bodochi, Andrei Cavassi (violoncel), Cătălin Ene (pian)

* Are loc finala selecţiei naţionale Eurovision România 2018 – ora 21:00, la Sala Polivalentă

* Craiova: Istoricul Mircea Platon este invitatul Teatrului Naţional „Marin Sorescu” la „Întâlnirile SpectActor”, eveniment în cadrul căruia va susține conferința „Geografie și conștiință națională: Calistrat Hogaș și potecile neumblate ale naționalismului românesc” – ora 11:00, la sala „Ion D. Sîrbu”. Conferinţa va explora „peisajul cultural” al României lui Hogaș și va arăta rolul jucat de „drumurile de munte” în realizarea  Marii Uniri și se va desfășura sub egida „România 2018 – Centenarul Inteligenței Românești”. De asemenea, Mircea Platon va oferi autografe pe cea mai recentă carte a sa, „Elitele și conștiința națională” (Ed. Contemporanul, 2017) și va prezenta publicului prezent „Corpusul de texte Ilustrative Convorbiri literare – primul deceniu”, patru tomuri dintr-o serie integrală de restituiri coordonată de istoricul ieșean

* Piatra Neamț: „Cântând de Dragobete”, spectacol susţinut de elevii Şcolii Populare de Arte a Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”- ora 16:00, la sala „Calistrat Hogaş” a Consiliului Judeţean Neamţ

* Sibiu: Concert al Stagiunii Camerale „Florescu-Fernandez & Friends”, susţinut de pianista Monica Florescu şi violoncelistul Makcim Fernandez Samodaiev, împreună cu invitatul special, violonistul Vlad Raceu – ora 17:00, la Sala Oglinzilor Forumului German

* Târgu-Mureş: Mike Godoroja & Blue Spirit organizează spectacolul „Născut în România” – ora 19:00, la Teatrul Național Târgu-Mureș

* Tulcea: Primăria Municipiului Tulcea şi Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei” din Tulcea, organizează spectacolul artistic şi concursul „Cine ştie câştigă”, sub genericul „De Dragobete, iubeşte româneşte!” – ora 17:30, la sala Teatrului „Jean Bart” din municipiu. Spectacolul va oferi momente artistice în interpretarea Ansamblului „Doruleţul”, Grupului Coral „Cantus Libera” şi a Ansamblului Artistic Profesionist „Baladele Deltei”

* Chişinău: Ediţia a XXII-a a Festivalului-concurs de creaţie şi interpretare a romanţei româneşti „Crizantema de Argint” – la Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici”. Evenimentul este organizat de Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni şi Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova, alături de Uniunea Muzicienilor din Moldova şi Primăria Municipiului Chişinău. „Crizantema de Argint” vine ca o completare la Chişinău a Festivalului Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei Româneşti „Crizantema de Aur”. Evenimentul se derulează sub genericul „Romanţa ne uneşte”, şi aparţine manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri (23 – 25 feb.). Programul zilei:

  • Gala Laureaţilor – ora 18:00, la Sala Mare

* Istanbul: Spectacolul-teatru–lectură a piesei „Imposibilitatea apropierii” de Ştefan Peca, are loc între orele 14:00 -15:30, la Centrul de Artele Spectacolului A Corner in the World, din cadrul Bomontiada ALT Istanbul, în cadrul programului „New Text, New Theatre” (22 – 25 feb.), organizat de ICR Istanbul împreună cu GalataPerform

* Milano: Are loc manifestarea „Primăvara în alb și roșu”, eveniment patronat de Primăria din Milano, Consulatul General al României din Milano, Consulatul General al Bulgariei, Consulatul General al Republicii Moldova, care va cuprinde un program de muzică și dansuri tradiționale va fi susținut din partea României, de ansamblul profesionist „Dor românesc” din Bistrița Năsăud – Centrul pentru Cultură, Consiliul Județean Bistrița Năsăud – ora 10:00, la Muzeul Culturilor Lumii din Miano (MUDEC), Museo delle Culture del Mondo. Este pentru a doua oară când România, Bulgaria, Republica Moldova, la ediția prezentă alăturându-se și Macedonia, vor sărbători împreună mărțișorul, intrat pe lista selectă a Patrimoniului imaterial UNESCO în luna decembrie 2017

* Zagreb, Croaţia: Documentarul „Licu, o poveste românească”, în regia Anei Dumitrescu, a fost selectat în secțiunea „In Focus: New Europe” a celei de-a 14-a ediții a festivalului ZagrebDox (25 februarie – 4 martie).Filmul, recompensat la sfârșitul anului trecut cu trofeul „Porumbelul de Aur/Golden Dove” la DOK Leipzig, va fi prezentat la festivalul de la Zagreb pe 2 martie

– Sport

* Programul meciurilor din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal:

  • ora 18:00 – Juventus Bucuresti – CFR Cluj – pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti
  • ora 20:45 – FCSB – Sepsi Sf Gheorghe – pe Arena Naţională

* Se joacă meciuri din etapa a 20-a a Ligii Naţionale de handbal masculin:

  • ora 17:00 – CS Politehnica Iaşi – SCM Politehnica Timişoara – la Sala Polivalentă din Iaşi
  • ora 18:30 – CSM Focşani 2007 – CSU Suceava – la Sala Polivalentă din Focşani

* În Liga Naţională de handbal feminin au loc partide din etapa a 17-a:

  • ora 12:00 – ASC Corona 2010 Braşov – HC Zalău – la Sala D. P. Colibaşi din Braşov
  • ora 13:00 – CSM Bistriţa – CSM Slatina – la Sala Polivalentă din Bistriţa
  • ora 16:30 – SCM Craiova – U Cluj – la Sala Polivalentă din Craiova

* Sfântu Gheorghe: Are loc finala Cupei României la baschet feminin – ora 17:30, la Arena Sepsi

* Timişoara: Se dispută o partidă din etapa a 18-a a Diviziei A1 la volei feminin: CSM Volei Alba Blaj – ACS Agroland Timişoara – ora 18:30

* Au loc meciuri în faza play-off a Erste Liga la hochei pe gheaţă:

  • ora 19:00 – SC Miercurea Ciuc – Dunaujvarosi Acelbikak
  • ora 19:30 – ASC Corona 2010 Braşov – UTE

* Coreea de Sud: Programul Jocurilor Olimpice de Iarnă – PyeongChang 2018 (9 – 25 feb.):

  • ora 02:30 – Bob – 4, ultimele două manşe, la care participă Dorin Alexandru Grigore, Paul Septimiu Muntean, Levente Bartha, Florin Cezar Crăciun
  • ora 13:00 – Are loc ceremonia de închidere a celei de-a XXIII-a ediţii a Jocurilor Olimpice de la PyeongChang – pe Stadionul Olimpic PyeongChang. Cel mai bun sportiv român la JO de Iarnă, Raluca Strămăturaru (locul 7 la sanie simplu), va fi portdrapelul ţării noastre

– S-a întâmplat într-o zi de 25 februarie

* Acum 201 ani (1817) avea loc inaugurarea oficială a „Muzeului Brukenthal” din Sibiu, cel mai vechi muzeu din România. Organizat în palatul cunoscutului om politic şi colecţionar de artă sas din Transilvania, Samuel von Brukenthal (n. 1721 – m. 1803) şi laureat al European Heritage Awards 2010, muzeul adăposteşte colecţii de picturi baroce, considerate cele mai importante din partea estică şi centrală a continentului european. De-a lungul timpului, Muzeul Brukenthal a adunat în componenţa sa Palatul Brukenthal, Muzeul de Istorie (Casa Altenburger – cea mai veche clădire gotică din Transilvania), Muzeul de Istorie Naturală, Muzeul de Istoria Farmaciei (casa doctorului S. Hanemann, cel care a descoperit tratamentul homeopat), Muzeul de Vânătoare “August von Spiess”, Casa Artelor, Galeriile de Artă Contemporană şi Casa Albastră; din 2008 au fost deschise publicului şi curţile interioare care adăpostesc diferite expoziţii, iar din anul 2016, muzeul va fi dotat cu un GPS cultural pentru vizitatori

* Acum 152 de ani (1866) avea loc debutul literar al lui Mihai Eminescu, în revista „Familia” din Oradea, cu poezia „De-aş avea…”

* Se împlinesc 135 de ani (1883) de când, la Sibiu, a avut loc o adunare de protest, din iniţiativa lui George Bariţiu, împotriva celei de-a doua legi şcolare (Legea Trefort) promulgate de Parlamentul maghiar, prin care se accentua maghiarizarea învăţământului secundar. Adunări asemănătoare au mai avut loc la Blaj, Deva şi în alte localităţi din Transilvania (25.II/9.III)

* Acum 93 de ani (1925) Scaunul Arhiepiscopal şi Mitropolitan al Ungro-Vlahiei era ridicat la rangul de Scaun Patriarhal. Miron Cristea, episcop de Caransebeş, devenea, în calitatea sa de primat al României, patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (înscăunarea primului patriarh al BOR a avut loc la 1 noiembrie, în acelaşi an)

* Acum 72 de ani (1946) Consiliul Superior al Oştirii hotăra reducerea efectivelor şi trecerea în rezervă a unei însemnate părţi a ofiţerilor, prin care se urmărea îndepărtarea din Armata română a tuturor celor consideraţi ostili comunismului

* Se împlinesc 70 de ani (1948) de la lovitura de stat comunistă de la Praga, eveniment cunoscut în istoriografia comunistă ca „Februarie Victorios”, prin care Partidul Comunist Cehoslovac, cu susținere sovietică, a preluat controlul deplin asupra guvernului Cehoslovaciei, după două săptămâni de presiuni intense din partea sovieticilor, inaugurând astfel peste patru decenii de dictatură sub conducerea sa

* Cu 62 de ani în urmă (1956), în cadrul lucrărilor celui de-al XX-lea Congres al PCUS (14-25 februarie), liderul sovietic Nikita Hruşciov condamna cultul personalităţii lui Stalin, prin celebrul „Raport asupra cultului personalităţii”

* Acum 28 de ani (1990) începea să emită, la Bucureşti, primul radio privat din România, Radio Contact (transformat în Radio Kiss FM, în noiembrie 2003)

* În urmă cu 24 de ani (1994) a avut loc „Masacrul de la Hebron“. În timp ce aproximativ 500 de palestinieni se rugau în genunchi la Mormântul Patriarhilor din Hebron, un colonist israelian cu vederi extremiste, Baruh Goldstein, a deschis focul şi a ucis 29 de musulmani

Aniversări – Comemorări

– Duminica Ortodoxiei (rânduită de Sfinţii Părinţi la Sinodul de la Constantinopol din martie 843 şi celebrată pentru prima oară pe 11.III.843 (- 1175 de ani), pentru a aminti biruinţa dreptei credinţe împotriva ereziilor şi rătăcirilor); se marchează în prima duminică a Postului Mare (Calendarul Creştin-Ortodox 2018)

– „Ziua Pontonierilor”; la această dată în 1866, s-a înfiinţat în Bucureşti prima companie de pontonieri, prin decretul nr. 259 al Locotenenţei Domneşti a Principatelor Unite Române; înfiinţarea acesteia a marcat începutul procesului de constituire, în cadrul armei geniu, a subunităţilor specializate

– 1820: S-a născut, în Anglia, la Guernesey, publicista Maria Rosetti, considerată prima femeie ziarist din România; a luat parte la Revoluția din Țara Românească, în 1848, fiind totodată o luptătoare pentru drepturile românilor și o susținătoare ferventă a drepturilor femeilor; a editat publicaţia „Mama şi copilul”, revistă literară săptămânală, care a funcţionat din iulie 1865 până în aprilie 1866, profilată pe articole şi traduceri în sprijinul educaţiei copilului (m. 1893). NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1819

– 1835: S-a născut dramaturgul şi poetul Alexandru Depărăţeanu (m. 1865). NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1834

– 1881: A murit Cezar Bolliac, poet şi publicist; participant la Revoluţia de la 1848-1849 din Ţara Românească (n. 1813)

– 1881: A murit August Treboniu Laurian, filolog (în ciuda concepţiei sale latiniste exagerate, a lăsat câteva lucrări importante în lexicografia românească), istoric (a întemeiat, alături de Nicolae Bălcescu, prima revistă de istorie din Ţara Românească – „Magazin istoric pentru Dacia”, 1857), publicist şi om politic (unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848 din Transilvania); membru fondator al Societăţii Academice Române din 1866, preşedinte al acestui for (1870-1872, 1873-1876) (n. 1810)

– 1896: S-a născut I.[osif] Cassian-Mătăsaru, traducător din poezia şi proza germană; tatăl poetei Nina Cassian (m. 1981)

– 1896: S-a născut actorul Constantin Ramadan (m. 1958)

– 1897: S-a născut N.[icolae] I.[oan] Popa, comparatist şi istoric literar, eseist şi profesor; prin întreaga sa activitate a contribuit la afirmarea unei concepţii româneşti de literatură comparată; frate cu dramaturgul Victor Ion Popa (m. 1982)

– 1899: S-a născut compozitorul şi violoncelistul Theodor Lupu (m. 1962)

– 1900: S-a născut actorul de teatru şi film Costache Antoniu (m. 1979). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii 26 februarie 1900

– 1904: S-a născut actorul, regizorul şi scenaristul de film Jean Georgescu (m. 1994). NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1901, iar site-ul http://ireporter.ro/2013/02/12/jean-georgescu-pionier-al-filmului-romanesc/ menţionează ca dată 12 februarie 1901

– 1925: S-a născut Noel Bernard, jurnalist şi analist politic; în 1940 a emigrat în Israel, ulterior la Londra, unde a primit cetăţenia britanică şi a devenit colaborator al Secţiei române a postului de radio BBC şi al postului de radio „Vocea Americii”; în 1953 se stabileşte în Germania, la München; aici va fi redactor (1953-1954) şi apoi director (1955-1958; 1965-1981) al Departamentului românesc al postului de radio „Europa Liberă” (m. 1981)

– 1937: S-a născut scriitorul Corneliu Buzinschi (m. 2001)

– 1939: S-a născut Virgil Duda (numele la naştere: Rubin Leibovici), romancier şi eseist; stabilit în Israel din 1988; frate cu criticul literar Lucian Raicu (1934-2006) (m. 2017)

– 1953: S-a născut Marian Drăghici (pseudonim literar: Marian Luca), poet, publicist şi editor – 65 de ani

– 1987: A murit Mihai Constantinescu, violonist, poet şi profesor (n. 1926)

– 1993: A murit René-Radu Policrat, om politic liberal; ales la 20 mai 1990 deputat de Iaşi pe lista PNL, a fost primul preşedinte al noii Camere legislative (Camera Deputaţilor), ca decan de vârstă (n. 1910) – 25 de ani

– 1995: A murit muzicologul, compozitorul şi profesorul Petre V. Brâncuşi (n. 1928)

– 1998: A murit Ligia Macovei, graficiană (ilustraţii de carte) şi pictoriţă (n. 1916) – 20 de ani

– 2000: A murit inginerul chimist Mihail Florescu (născut Iacobi Iancu); a contribuit la punerea bazelor industriei chimice româneşti în industria petrolului; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1912). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 27 februarie 2000

– 2004: A murit dirijorul Marian Didu (n. 1945)

– 2010: A murit pianistul şi compozitorul Dan Mizrahy, considerat unul dintre cei mai importanţi pianişti şi compozitori din România; de numele lui Dan Mizrahy se leagă promovarea muzicii lui George Gershwin în România anilor ’50; artistul a studiat pianul încă de la vârsta de patru ani, iar la nouă ani a intrat, cu dispensă de vârstă, la Academia de Muzică din Bucureşti; Dan Mizrahy a fost membru de onoare al Uniunii Interpreţilor, Coregrafilor şi Criticilor Muzicali, iar în 1997 a fost distins cu Premiul Criticii Muzicale „Mihail Jora” (n. 1926)

– 2013: A murit jurnalistul de radio şi televiziune, scriitorul şi criticul de artă Liviu Tudor Samuilă (n. 1941) – 5 ani

– 2014: A murit Emil Simon, dirijor, compozitor şi profesor (n. 1936)

– 2016: A murit pictoriţa şi graficiana de origine aromână Sultana Maitec; soţia sculptorului Ovidiu Maitec (n. 1928)

– 2017: A murit Dan Munteanu, biolog, specializat în ornitologie; fondatorul Societăţii Ornitologice Române; membru corespondent al Academiei Române din 1999 (n. 1937) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Tirana, Albania: Vizita preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în cadrul căreia va avea o întrevedere cu premierul albanez, Edi Rama, urmată de o conferinţă comună de presă

– Skopje: Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, va vizita Macedonia, în cadrul turneului său în Balcanii de Vest, având ca scop prezentarea Strategiei UE pentru această zonă; întrevedere cu premierul macedonean, Zoran Zaev

– Moscova, Rusia: Vizita ministrului irakian de externe, Ibrahim al-Jaafari (25 – 28 feb.)

– Beirut: Vizita ministrului indonezian de externe, Retno Marsudi (25 – 26 feb.)

– Berlin: Cancelarul german, Angela Merkel, urmează să anunţe numele miniştrilor din partidul său pe care-i va numi în viitorul guvern

– Phnom Penh, Cambodgia: Alegeri senatoriale

– Milano, Italia: Reuniune electorală a partidului Forza Italia, una dintre puţinele întâlniri la care este anunţată şi prezenţa membrului fondator Silvio Berlusconi

– Moscova: Marş în capitala Rusiei, în memoria adversarului rus Boris Nemtsov, la trei ani de la asasinarea sa în faţa Kremlinului

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională a Implantului Cohlear”, marcată pentru prima oară în 2005; implantul cohlear este un dispozitiv electronic medical, parţial implantabil, care lucrează în locul părţii afectate a urechii interne (cohlee) pentru a oferi semnale sonore către creier; la 25 februarie 1957, chirurgul francez Charles Eyries şi biofizicianul algerian André Djourno au fost primii care au stimulat electric nervul auditiv prin plasarea unui electrod în afara cohlearului; în 1978, prof. australian Graeme M. Clark, inventatorul urechii bionice multicanal, a efectuat primul implant cohlear. NOTĂ: Pe 3 martie este „Ziua Mondială privind Protecţia Sănătăţii Urechii şi Auzului”

– Ziua Naţională a statului Kuweit; aniversarea proclamării independenţei – 1961

– 1682: A murit compozitorul italian Alessandro Stradella (n. 1939)

– 1707: S-a născut Carlo Goldoni, dramaturg italian; a reînnoit teatrul italian, eliminând din commedia dell’arte miraculosul, improvizaţia şi măştile (m. 1793)

– 1778: S-a născut José de San Martin, general şi om politic argentinian, unul dintre conducătorii luptei pentru independenţa coloniilor spaniole din America Latină (m. 1850) – 240 de ani

– 1814, 25.II / 9.III: S-a născut Taras Şevcenko, poet şi pictor ucrainean; opera sa literară este considerată ca fiind fondatoarea limbii şi literaturii ucrainene moderne; de asemenea, el a scris şi în limba rusă şi a creat opere valoroase ca pictor şi ilustrator (m. 1861)

– 1841: S-a născut pictorul francez Pierre-Auguste Renoir; unul din cei mai celebri pictori francezi, creator, împreună cu Claude Monet, Alfred Sisley şi Paul Cézanne, al curentului impresionist; denumit „pictorul bucuriilor vieţii”, Renoir pictează cu pasiune până în ultima clipă a existenţei sale (m. 1919)

– 1842: S-a născut scriitorul german Karl May (m. 1912)

– 1852: A murit Thomas Moore, scriitor, compozitor şi om politic irlandez; a scris biografia poetului englez George Byron (cu care era prieten apropiat) şi i-a editat opera (n. 1779)

– 1856: S-a născut istoricul german Karl Lamprecht; prieten apropiat al românilor, a încredinţat fostului său elev Nicolae Iorga scrierea în limba germană a istoriei românilor; membru de onoare străin al Academiei Române din 1913 (m. 1915)

– 1861: S-a născut Rudolf Steiner, filosof, esoterist, artist, pedagog şi gânditor social austriac, fondator al antroposofiei, pedagogiei Waldorf, euritmiei, agriculturii biodinamice şi medicinei antroposofice (m. 1925). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 27 februarie 1861 – data botezului

– 1866: S-a născut Benedetto Croce, filosof, istoric, estetician, critic literar şi om politic italian; membru de onoare străin al Academiei Române din 1921 (m. 1952)

– 1873: S-a născut tenorul italian Enrico Caruso; unul dintre cei mai faimoși interpreţi lirici din istoria operei (m. 1921) – 145 de ani

– 1888: S-a născut John Foster Dulles, om politic şi diplomat american; imediat după al doilea război mondial a fost principala autoritate în materie de politică externă a Partidului Republican (adversar consecvent al expansiunii comuniste; a iniţiat sistemul de alianţe americane în Asia – Tratatul Asiei de Sud-Est, 1954) (m. 1959) – 130 de ani

– 1899: A murit Paul Julius Reuter (numele la naştere: Israel Beer Josaphat), jurnalist englez de origine germană; în anul 1851 a fondat, la Londra, una dintre primele agenţii de ştiri din lume, care-i poartă numele (agenţia de presă Reuters) (n. 1816)

– 1906: A murit Anton Arenski, compozitor, pianist şi dirijor rus (n. 1861)

– 1917: S-a născut Anthony Burgess, romancier, critic şi compozitor britanic, celebru pentru scrierea romanului său distopic „Portocala mecanică”, ecranizat de Stanley Kubrick (m. 1993)

– 1920: S-a născut (pe teritoriul actual al Coreei de Nord) liderul religios sud-coreean Sun Myung Moon, fondatorul controversatei Biserici a Unificării (întemeiată în 1954), cunoscută şi ca secta Moon, sectă care a devenit, în timp, un adevărat imperiu financiar (m. 2012)

– 1927: S-a născut actorul american Dickie Jones (numele real: Richard Percy Jones) (m. 2014)

– 1939: S-a născut scriitorul australian Gerald Murnane

– 1943: S-a născut chitaristul şi cantautorul britanic George Harrison, fost membru al renumitei trupe „The Beatles” (m. 2001) – 75 de ani

– 1950: S-a născut Neil Jordan, scenarist, regizor de film şi producător irlandez

– 1954: A murit arhitectul francez Auguste Perret; împreună cu fratele său, Gustave, a fost iniţiatorul tehnicii betonului armat (n. 1874). NOTĂ: Dicţionarul de istorie universală (1968) dă ca dată a morţii 4.III.1954

– 1959: S-a născut Aleksei Balabanov, regizor de film, scenarist, actor, producător rus (m. 2013)

– 1970: A murit (s-a sinucis) Mark Rothko, pictor american de origine letonă, calificat deseori ca un pictor abstract expresionist (n. 1903)

– 1971: A murit chimistul suedez Theodor Svedberg, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1926 (n. 1884)

– 1979: A murit inginerul german Heinrich Focke, renumit constructor de avioane; a întemeiat, în 1923, concernul Focke-Wulf (n. 1890)

– 1983: A murit dramaturgul şi scenaristul american Tennessee Williams (numele real: Thomas Lanier Williams) (n. 1911) – 35 de ani

– 1997: A murit Andrei Siniavski, scriitor rus şi activist pentru drepturile omului, stabilit la Paris; când a sosit în Franţa, în anul 1973, era unul dintre cei mai cunoscuţi disidenţi ruşi anticomunişti (n. 1925)

– 2003: A murit actorul, regizor şi scenaristul italian de film Alberto Sordi (n. 1920) – 15 ani

– 2005: A murit juristul britanic Peter Benenson, fondatorul organizaţiei internaţionale „Amnesty International” (28.V.1961), cu sediul la Londra; principalele preocupări ale organizaţiei sunt legate de „prizonierii uitaţi”, deţinuţii politici, lagărele de muncă, delictul de opinie ş.a. (n. 1921)

– 2012: A murit trompetistul francez de muzică clasică Maurice André (n. 1933)

– 2014: A murit chitaristul şi compozitorul spaniol Paco De Lucia (numele real: Francisco Gustavo Sánchez Gomes), legendă a muzicii flamenco (n. 1947)

– 2017: A murit actorul şi regizorul american Bill Paxton (nume complet: William Archibald Paxton) (n. 1955) – 1 an