Studiu privind utilizarea Internetului de către copii

Peste 18% dintre elevi susţin că părinţii lor cred că ştiu cu se ocupă ei pe internet, dar în realitate nu ştiu chiar tot. Alţi peste 13% spun că părinţii nu ştiu mai nimic din ce fac ei atunci când sunt online. Sunt datele unui studiu realizat de Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii.

Potrivit cercetării, copiii care au fost lăsaţi să descopere singuri cum se utilizează internetul au fost victime ale agresiunilor din mediul online mai des decât cei ai căror părinţi au fost alături de ei atunci când au început să folosească această reţea. Pentru peste 40% dintre participanţii la studiu, utilizarea computerului constituie una dintre principalele activităţi de petrecere a timpului liber, iar peste 78% dintre ei au un cont pe cel puţin o reţea de socializare. Mai mult de jumătate dintre elevii chestionaţi spun că au acceptat să se împrietenească online cu persoane pe care nu le cunoşteau în realitate, dar peste 85% dintre ei sunt conştienţi de pericolul dezvăluirii de informaţii personale unor necunoscuţi. Dacă ar fi ameninţaţi pe internet, aproximatv 6% dintre copii nu ar spune nimănui. Totuşi, circa jumătate dintre respondenţi ar cere ajutorul unui părinte şi ar salva mesajele pentru a avea dovezi ale agresiunii.

Ancheta a fost realizată pe un eşantion de 1370 de elevi din clasele a II-a până la a X-a./lazard/cvanatoru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 februarie