Din cauza viscolului puternic, la această oră sunt închise autostrăzile Bucureşti – Constanţa şi Ovidiu – Agigea. Nu se circulă nici pe mai multe porţiuni de pe 26 de drumuri naţionale de pe raza judeţelor Teleorman, Călăraşi, Giurgiu, Constanţa, Ilfov, Ialomiţa, Tulcea şi Vrancea – anunţă CNAIR. Sunt închise şi Porturile Costanţa, Mangalia şi Midia. La rândul său, CFR informează că pentru astăzi a fost decisă anularea a aproximativ 3% dintre cele aproximativ 1.200 de trenuri care circulă zilnic în România, pentru a facilita curăţarea şinelor./atataru
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 februarie)