Circulaţia s-a redeschis pe mai multe drumuri din ţară, meteorologii au prelungit avertizările cod galben şi cod portocaliu

Circulaţia rutieră pe autostrăzile A2, Bucureşti – Constanţa, şi A4, Ovidiu – Agigea, a fost deschisă, în urmă cu o oră, pentru toate categoriile de autovehicule – informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), astfel încât, la această oră, nu mai există sectoare de autostrăzi şi drumuri naţionale închise. Totuşi, având în vedere ultimele avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, Compania de Autostrăzi şi Drumuri face apel la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condiţiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiţii de iarnă şi să se informeze în prealabil cu privire la condiţiile de trafic din zonele tranzitate. Meteorologii au prelungit astăzi avertizările cod galben şi cod portocaliu de ger şi au emis, totodată, o informare de precipitaţii mixte şi polei, ninsori moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, valabilă până duminică dimineaţă, pentru aproape toate regiunile ţării./aboboc/gioan

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 martie