Lightwave Theatre București reprezintă România la ediția 2018 a Festivalului Izmir International Puppet Days

Cu spirijinul Institutului Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul, compania de teatru Lightwave Theatre din București este invitată la Festivalul „Izmir International Puppet Days”, care se desfășoară în Republica Turcia, în perioada 1 – 18 martie 2018.

Festivalul „Izmir International Puppet Days” are loc în fiecare primăvară în orașul Izmir, cel de-al treilea oraș ca mărime și importanță din Turcia, situat în sud-vestul Turciei, în regiunea Mării Egee.

Actorii bucureșteni vor susține în zilele de 9 și 10 martie, două reprezentații ale spectacolului „Sunt eu, Annabel” de Iulian Tănase, în regia Cristinei – Andreea Ion. Vocea textului este semnată de Constantin Cotimanis, iar luminile sunt realizat de Ciprian Pascu Constantin. Din distributia spectacolului fac parte păpușarii: Cristina-Andreea Ion, Petru Stratulat, Alexandra Mirescu și Dragoș Stanciu.

Reprezentația din 9 martie 2018 va avea loc începând cu orele orele 20:00, la sala de spectacole İzmir Sanat (http://kultursanat.izmir.bel.tr/). Cea de-a doua reprezentație este programată a se desfășura în data de 10 martie 2018, de la orele 20.00, pe scena sălii de teatru a Centrului Cultural Atatürk din cadrul Universității Ege/ E.Ü. Atatürk Kültür Merkezi (http://www.akm.ege.edu.tr/eng-0/homepage.html).

”După ce ne-a oferit Butonul Auriu la Românii au Talent în 2015, a acceptat propunerea noastră de a interpreta vocea unui personaj cheie din povestea pe care ne-am imaginat-o: Domnul Timp. Este o onoare pentru noi să beneficiem încă o dată de încrederea unui artist precum Constantin “Bebe” Cotimanis.

Povestea lui Annabel nu ar fi putut fi atât de impresionantă fără contribuția poetului Iulian Tănase, care a scris textul întregului spectacol. A subliniat într-un mod impresionant trăsăturile personajelor și luptele lor interioare printr-o împletire surprinzătoare a ideilor, care prin vocile Cristinei Ion (Annabel) și a lui Bebe Cotimanis (Domnul Timp), te vor purta pe umerii inocenței, în brațele curiozității adolescentine și în palmele înțelepciunii maturității.” – Lightwave Theatre

Lightwave Theatre este o companie de teatru vizual din România specializată în teatru vizual cu păpuși în mărime naturală pentru public adult ca înțelegere. Compania de teatru a fost selectată să reprezinte România pe scene naționale și internaționale, precum cele din Marea Britanie, Croația, Germania, Turcia, Bulgaria, având un  portofoliu bogat din care fac parte: „Reflection”, „Iubitafizica” și „Sunt eu, Annabel”. În privința aparițiilor TV, Lightwave Theatre a abordat publicul la Românii au Talent 2015, unde a primit Golden Buzzer-ul, și, de asemenea, la Die Puppenstars, emisiune difuzată de RTL Germania, unde a ajuns până în Finală. Lightwave Theatre Company a apărut în contextul unei lipse totale a acestui gen de artă pe piața companiilor independente de teatru din România.

Festivalul ”Izmir International Puppet Days” a fost ales, în urmă cu cinci ani, al doilea ca importanță la nivel european după festivalul internațional de teatru din Saranafil, Franța. Pe lângă spectacolele de teatru, evenimentul mai cuprinde: workshop-uri, expoziții, conferințe tematice, un carnaval al marionetelor, concursuri interșcolare de teatru pentru păpuși.

La ediția din acest an a festivalului din Izmir, ajuns la cea de-a doisprezecea ediție, vor participa 50 de trupe ale unor teatre de stat și trupe ale unor companii independente din 26 de țări cu 58 de piese de teatru – transmite ICR Istanbul.