QS World University Rankings by Subject 2018, ediția cu numărul opt a clasamentului mondial, include un nou record al domeniilor specifice analizate, în număr de 48, cu două domenii în plus față de 2017, fiind astfel cel mai mare top de acest gen din lume. Universitatea de Vest din Timișoara se menține constantă în acest ranking cu domeniul Modern Languages (Limbi moderne), situându-se în top 251-300, fiind una dintre cele două universități din țară prezente cu acest domeniu în QS by Subject 2018.
În generarea clasamentului, QS Quacquarelli Symonds s-a bazat pe evaluarea reputației internaționale a universităților în fiecare domeniu, prin analiza rezultatelor celor două sondaje de opinie aplicate comunității academice și angajatorilor (QS Global Employer and Academic Surveys) și pe evaluarea impactului cercetării, prin analiza numărului de citări/articol științifice și a indicelui Hirsch în fiecare domeniu (informații extrase din bază de date Scopus). Ponderile indicatorilor de performanță ai QS Rankings by Subject sunt diferite și adaptate fiecărui domeniu, astfel, pentru domeniul general Arte și Umaniste (domeniul specific Limbi moderne) sunt următoarele: reputația academică (60%), reputația în rândul angajatorilor (20%), numărul de citări / lucrări științifice (10%) și indicele Hirsch (10%).
Pentru realizarea clasificării din 2018, QS a inclus în evaluare peste 4.500 de universități din 75 de țări, dintre care doar 1130 de instituții de învățământ superior s-au clasat în topul final. Au fost analizate peste 22 de milioane de lucrări cu peste 200 de milioane de citări din Scopus, baza de date bibliometrică a Elsevier, 75.015 de răspunsuri ale cadrelor didactice și 40.455 de răspunsuri ale angajatorilor.
Analizând rezultatele obținute la cei patru indicatori ai clasificării QS by Subject, constatăm că alături de domeniul specific Modern Languages (Limbi moderne), în UVT mai există șase domenii cu potențial care au obținut scoruri totale de peste 40%: Matematică, Informatică, Psihologie, Fizică, Administrarea afacerilor și Economie.
Alături de UVT, în QS Rankings by Subject 2018 sunt prezente și alte două universități membre ale Consorțiului Universitaria: Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea din București.