Camera Deputaţilor dezbate moţiunea simplă pe educaţie depusă de liberali

Camera Deputaţilor dezbate, în această după-amiază, motiunea simplă pe educaţie depusă de liberali, prin care este solicitată demisia ministrului de resort, Valentin Popa. În document, PNL cere garanţii guvernului că nu se vor închide şcoli, că nu vor fi disponibilizări în sistem şi că nu vor mai exista întârzieri la plata salariilor. Prim-vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, a declarat, totodată, că PNL a depus amendamente la legea salarizării din educaţie ce cuprind şi revendicări ale sindicatelor din domeniu.
Raluca Turcan: PNL propune ca majorarea salarială de la 1 martie să se aplice şi personalului auxiliar. De asemenea să fie crescut măcar cu un punct coeficientul de calculare a salariilor pentru profesori şi personalul auxiliar. Cu această majorare de un punct a coeficienţilor profesorii tot rămân categoria cea mai slab plătită, însă putem în timp să-i aducem acolo unde merită.
Realizator: Amintim că unii profesori afiliaţi Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ au boicotat, în această dimineaţă, simularea examenului de evaluare naţională la Limba şi literatura română pentru elevii de clasa a VIII-a. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de modul de calcul al sporurilor şi indemnizaţiilor, dar şi de lipsa fondurilor pentru cheltuielile materiale./dursache/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (4 martie)