Ungaria a trimis 15 poliţişti în Serbia şi 30 în Macedonia, care vor participa, împreună cu poliţiştii ţărilor care îi primesc pe imigranţi, la misiunile de apărare a frontierelor Serbiei şi Macedoniei, a informat Serviciul de comunicare al Inspectoratului General al Poliţiei Ungariei. Potrivit comunicatului, înainte de plecarea în misiune, poliţiştii au fost salutaţi de adjunctul inspectorului general al poliţiei, János Balogh. Poliţiştii vor participa la misiuni de patrulare la graniţa Macedoniei cu Grecia, respectiv la cea a Serbiei cu Bulgaria, în vederea prevenirii şi depistării tentativelor de trecere ilegală a frontierei şi vor colabora pentru reţinerea traficanţilor de persoane şi a imigranţilor care vor încerca să intre clandestin pe teritoriul Macedoniei, respectiv al Serbiei. Poliţiştii ungari sunt dotaţi cu autoturisme de teren, camere cu termoviziune şi sisteme de vedere pe timp de noapte, se mai precizează în comunicat./rganciu/dsirbu
MTI – 7 martie