Ziua Internaţională a Femeii este marcată prin diverse evenimente şi demonstraţii desfăşurate în statele lumii. În Spania, sute de protestatari au blocat gara Sant Cugat din Barcelona la orele de vârf ale zilei, pentru a sublinia inegalitatea de sex, ca parte a Zilei Internaţionale a Femeii. Protestul a durat două ore. În India, compania de transport aerian Air India a marcat ziua de 8 martie într-un mod inedit: zborul Chennai-Colombo-Delhi a fost alcătuit, echipaj de zbor şi personal de bord, numai din femei. „Air India celebreaza Ziua Internaţională a Femeii acordând puteri femeilor pentru a atinge noi înălţimi” este mesajul companiei postat pe platformele de socializare. În Arabia Saudită, femeile din Jeddah au participat la un cros de 8 Martie, care a fost organizat în oraşul vechi Al-Balad.
Şi Franţa a marcat ziua de 8 Martie: toate ziarele franceze şi-au vândut ediţiile taxând bărbaţii cu 50 de cenţi mai mult decât femeile. „Liberation” a declarat că face acest lucru pentru a sublinia diferenţele salariale dintre femei şi bărbaţi, femeile câştigând în medie cu 25% mai puţin decât bărbaţii. Astfel, femeile pot cumpăra ediţii „Liberation” cu numai 2 euro, în timp ce bărbaţii vor trebui să plătească 2,50 euro per exemplar.
Marele lanţ de magazine de cosmetice Rossmann din Germania a decis ca în cinstea Zilei Internaţionale a Femeii să îşi schimbe numele în „Rossfrau”. În Marea Britanie, pe expresul feroviar Gatwick Express au fost postate citate feministe. În Pakistan, poliţistele au participat la o ceremonie închinată Zilei Internaţionale a Femeii, desfăşurată la cartierul general al forţelor de poliţie din Islamabad, după care au participat la o paradă.
În Italia au fost organizate marşuri împotriva violenţei şi a discriminării. În România, Ziua Internaţională a Femeii a fost celebrată prin diverse manifestări, la care s-au alăturat şi forţele române de poliţie. Poliţiştii din mai multe oraşe ale ţării au oferit flori şoferiţelor oprite în trafic./mbaciu/pvelisar
EURONEWS, www.ziare.com – 8 martie