Numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute înregistrate săptămâna trecută a fost de peste 140.000, cu 67% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent, anunţă Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile. De asemenea, de la începutul sezonului au fost înregistrate 87 de decese din cauza gripei. Majoritatea acestora au fost în cazul unor persoane care aveau afecţiuni preexistente şi erau nevaccinate. Specialiştii sfătuiesc, în continuare, populaţia să se vaccineze. Directorul Institutului de Boli Infecţioase ”Matei Balş” din Bucureşti, Adrian Streinu Cercel:
Adrian Streinu Cercel: Pacienţii care sunt cu diabet, cu hipertensiune arterială sau cu cardiopatie ischemică, cu accidente vasculare antecedente, cu obezitate şi respectiv femeile gravide au şanse să dezvolte forme severe de boală şi să se şi prăpădească unii dintre ei. Deci, gripa omoară! De aceea se face program de imunizare. Gripa nu o să iasă din circulaţie diseară sau mâine dimineaţă, deci dacă nu dorim să facem gripă şi nu dorim să murim, eventual de gripă, avem o singură modalitate: sa ne vaccinăm!
Realizator: Până în prezent au fost vaccinate antigripal aproape un milion de persoane din grupele cu risc crescut de îmbolnăvire, a transmis reporterul nostru Adriana Turea./ilixandru/schelaru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (9 martie)