La această oră, participanţii la manifestările organizate la Târgu Mureş pentru a marca dizolvarea regiunii autonome maghiare în urmă cu 50 de ani sunt în marş de la Monumentul secuilor martiri către prefectură. Ce s-a întâmplat până acum în cadrul acţiunilor organizate de Consiliul Naţional Secuiesc aflăm de Cristina Bulbescu, redactor la Radio România Târgu Mureş.
Reporter: În cele aproape două ore de discursuri politice s-a scandat de nenumărate ori „Autonomia, să piară Trianonul”, în special în timpul cuvântării pastorului Tőkés László, mai ales în timpul discursurilor extrem de mobilizatoare, specific latine, ale unor politicieni din Ţara Bascilor şi Catalonia. Au fost de altfel mai bine de o duzină de vorbitori astăzi, între care reprezentanţi ai partidelor din Ungaria, dar şi ai formaţiunilor din Mureş, Harghita şi Covasna, inclusiv preşedinţii consiliilor judeţene din aceste judeţe. Ultimul discurs a fost rostit de preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc, Izsak Balazs, care a dat citire petiţiei mult-discutate, prin care se solicită ca prin reorganizarea administrativ-teritorială a ţării să se creeze Ţinutul Secuiesc, iar Guvernul României să înceapă imediat tratative despre statutul Ţinutului Secuiesc cu reprezentanţii legitimi ai poporului secuiesc, spun aceştia./gpodea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (10 martie)