România prezentă la cea de-a IX-a ediție a Festivalul Filmului Francofon de la Roma

Institutul Cultural Român și Accademia di Romania in Roma, în colaborare cu Ambasada României în Republica Italiană, susțin participarea Româniel la ediția 2018 a Festivalului de Film Francofon de la Roma prin proiecția filmului “Ana, mon amour” regizat de Călin Peter Netzer.

„Ana, mon amour” este analiza unei poveşti de dragoste, o incursiune atipică ce surprinde cele mai tensionate şi delicate momente din evoluţia unui cuplu. Toma şi Ana se cunosc în facultate, se apropie rapid şi încep o relaţie de iubire care devine în scurt timp o luptă contra tuturor. Din cauza unor probleme din copilărie, Ana are frecvent atacuri de panică, iar Toma îşi asumă rolul de protector necondiţionat. Deşi pare să deţină controlul asupra relaţiei, ani mai târziu el se trezeşte gravitând în jurul unei femei pe care nu o poate înţelege, forţându-se până la limită în încercarea de a o salva.

Regizorul și scenaristul român Călin Peter Netzer este deja cunoscut publicului internațional datorită filmului său ”Poziția copilului”, care a fost distins cu premiul Ursul de Aur la a 63-a Berlinală din 2013.

Proiecția peliculei ”Ana, mon amour” va avea loc vineri, 16 martie 2018 la ora 21.00, la sediul Institutului Francez din Roma – Largo Toniolo 21/22, cu participarea actorului protagonist Mircea Postelnicu și a scenaristului Cezar Paul-Bădescu. Proiecția va fi în limba română, cu subtitrări în italiană. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

Informații suplimentare:

A IX-a ediție a Festivalului FrancoFilm reunește, în perioada 12-21 martie, cinematografia de pe 4 continente, prin 16 filme de lung metraj participante la competiție, 20 de proiecții și 5 întâlniri cu regizori și actori. Evenimentul este organizat cu sprijinul reprezentanțelor diplomatice în Italia ale țărilor membre ale Organizației internaționale a Francofoniei (OIF).

Responsabil proiect: MIHAI STAN

Tel. +39.06.3201594; mail. mihai.stan@icr.ro

ACCADEMIA DI ROMANIA DIN ROMA