Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă anunţă graficul de desfăşurare a burselor locurilor de muncă pentru anul 2018.
Astfel, în data de 20.04.2018, ANOFM va organiza la nivel naţional Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Obiectivul principal al Bursei Generale a Locurilor de Muncă îl constituie creşterea gradului de ocupare, prin corelarea directă a cererii cu oferta de locuri de muncă, existând posibilitatea interacţiunii directe dintre angajator şi solicitant.
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi va avea loc în data de 19.10.2018, şi este dedicată tinerilor care au părăsit băncile școlilor și universităților. Evenimentul are drept scop facilitarea accesului tinerilor la locurile de muncă disponibile pe piaţa muncii şi interacţiunea directă cu agenţii economici.
Totodată, pe parcursul întregului an, agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă vor organiza Burse la cererea pieţei muncii, precum cele pentru tinerii cu risc de marginalizare socială, pentru persoane cu dizabilităţi, sau oricare alte grupuri ţintă defavorizate, precum şi pentru diferite meserii sau ramuri de activitate, în funcţie de evoluţia pieţei muncii locale.