România are o noua şansă de a găzdui o agenţie europeană, după ce Comisia Europeană a propus astăzi înfiinţarea unei Autorităţi Europene a Muncii, care ar putea fi creată anul viitor. Şefa reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, Angela Cristea, a explicat în exclusivitate pentru Radio România Actualităţi că noua agenţie va oferi informaţii cât mai clare despre drepturi şi obligaţii pe piaţa unică pentru forţa de muncă şi pentru angajatori şi va asigura o platformă de cooperare mai bună între statele membre în domeniul forţei de muncă.
Angela Cristea: Este un domeniu în care Comisia Europeană nu are mandat să legifereze, de exemplu, pe protecţie socială sau pe anumite tipuri de mobilitate a forţei de muncă, şi atunci este foarte important să ne asigurăm că statele membre cooperează între ele, şi această agenţie ar avea tocmai rolul de a facilita această cooperare şi chiar de a media anumite conflicte care pot apărea sau tensiuni între statele membre care sunt implicate într-un caz legat de mobilitatea forţei de muncă. Ştiu că România îşi doreşte să găzduiască o astfel de agenţie, deci şi asta poate să reprezinte un punct de interes pentru statul român. /rduinu/atataru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 martie