Patru proiecte strategice de investiţii, semnate între România şi Ucraina

Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră România – Ucraina a prezentat noul program de vecinătate, pentru care s-au alocat 66 de milioane de euro. După selectarea a patru proiecte strategice de investiţii, potenţialii beneficiari mai au la dispoziţie în jur 40 de milioane de euro. Despre unul dintre proiectele aprobate ne oferă amănunte corespondentul nostru, Irinel Călin: „Secretariatul Tehnic al Programului operaţional comun România-Ucraina 2014-2020 a început, încă de săptămâna trecută, o serie de sesiuni de instruire în aria eligibilă a programului. Pentru a veni în sprijinul potenţialilor aplicanţi în completarea cererii de finanţare, a doua sesiune de instruire a avut loc la Tulcea, judeţul care va beneficia de unul din cele patru proiecte strategice de investiţii ale programului. Este vorba despre proiectul ‘Clean River’, un proiect de mediu ce îşi propune să rezolve problema canalizării de o parte şi de alta a braţului Chilia al Dunării. Aplicantul principal este Primăria din Ismail, Ucraina, iar partener îi este Consiliul Judeţean Tulcea însă şi un al doilea proiect transfrontalier ar putea aduce în parteneriat administraţiile din regiunile Tulcea şi Odessa, de această dată într-un proiect de sănătate”./csimion/schelaru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 martie)