Membrii care asigură securitatea în Parlamentul Macedoniei au împiedicat miercuri conflictul fizic între președintele Parlamentul, Talat Dzaferi și liderul VMRO-DPMNE, Nikola Gruevski. După cum au transmis Radioteleviziunea Serbia – RTS și mass-media macedoneană, incidentul a avut loc în momentul în care a fost anunțată începerea dezbaterii privind legea referitoare la includerea limbii albaneze ca limbă oficială. După cum a relatat mass-media din Skopje, Nikola Gruevski a venit lângă scaunul președintelui Parlamentului, a scos cardul lui Dzaferi din sistemul de vot și a vărsat apă pe masă, după care Dzaferi a anunţat o pauză. Între cei doi oficiali a intervenit paza care a întrerupt acest incident.
Esența conflictului din Parlamentul Macedoniei o reprezintă începutul procesului de votare privind Legea referitoare la limba oficială, care, dacă va fi adoptată, ar garanta tratamentul egal al limbii macedonene și celei albaneze, demers la care se opun cu vehemență parlamentarii din VMRO-DPMNE. La jumătatea lunii ianuarie, Parlamentul a votat deja această lege, dar președintele Macedoniei, Djordje Ivanov, a refuzat să o semneze, ceea ce face ca procedura să revină la Parlament. VMRO-DPMNE susține că noua lege „este neconstituțională” și că „duce la creşterea diferențelor în societate în detrimentul omogenizării comunității macedonene”. Legea cu privire la limbile oficiale din Macedonia, prin care albaneza a devenit, practic, a doua limbă oficială în această țară, a fost una dintre condițiile-cheie ale partidelor albaneze înainte de formarea coaliției de guvernare, care este condusă de SDSM și de prim-ministrul Zoran Zaev./ciliu/dsirbu
www.b92.rs – 15 martie