Meteorologii anunţă o răcire semnificativă a vremii în următoarele două zile. Astfel, Maramureşul, Crişana, Banatul, vestul Transilvaniei şi zona Carpaţilor Occidentali intră mâine după amiază sub incidenţa unui cod galben de ploi. De asemenea, mâine seară va fi lapoviţă şi va ninge în jumătatea de nord a Moldovei şi în zona Carpaţilor Orientali. Duminică, vremea se va răci accentuat, urmând să se înregistreze temperaturi cu peste 10-15 grade mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă. Un nou cod galben va viza Moldova şi Carpaţii Orientali unde vor predomina ninsorile, iar zăpada se va depune în strat consistent. În Oltenia şi Dobrogea va ploua, iar în Muntenia şi în cea mai mare parte a Transilvaniei ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare./csimion/menescu
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 martie)