Şase turişti au fost surprinşi de viscol în Munţii Bucegi

Şase turişti au fost surprinşi de viscol în această după-amiază în Munţii Bucegi. Potrivit şefului Serviciului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, doi dintre ei sunt din Bucureşti. Au fost recuperaţi din zona Babele şi vor înnopta la refugiul Salvamont. Alţi patru turişti surprinşi de vremae nefavorabilă au fost ajutaţi de angajaţii staţiei meteorologice la Vârful Omu să ajungă în siguranţă şi vor rămâne peste noapte la staţie. Salvamontiştii reamintesc că în masivul Bucegi, la altitudini mai mari de 1.800 de metri, ninge puternic, iar vizibilitatea este redusă la zero din cauza ceţii şi a viscolului. De asemenea, în zonă este risc 4 de avalanşe pe o scară de la 1 la 5 şi toate traseele turistice sunt închise./opopescu/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 martie