Cenzura, folosită de altfel în toate regimurile totalitare, a avut ca scop impunerea „doctrinei clasei muncitoare” prin informaţii controlate până la detaliu. Începând din 1944, timp de cinci ani cenzura s-a exercitat prin intermediul câtorva instituṭii: Comisia Aliată de Control (dominată de sovietici), Ministerul Propagandei Naṭionale şi Cenzura Centrală Militară. Din 1949 până în 1977 a existat Direcţia Generală a Presei şi Tipăriturilor, iar după desfiinṭarea acestei instituṭii a cenzurii autorităṭile comuniste au pretins că au renunṭat la a controla informaṭiile. În fapt, Secţia de Presă a CC al PCR a preluat această responsabilitate. O supraveghere extrem de riguroasă se făcea de la vârful Partidului Comunist Român şi de Nicolae Ceauşescu în mod direct, iar cenzorii răspândiṭi prin instituṭii erau uneltele. Iată câteva dintre mărturiile unor ziarişti şi scriitori care vorbesc despre manifestările adesea hilare, ridicole sau groteşti ale cenzurii în epoca stalinistă şi ceauşistă.
Titu Georgescu, istoric, profesor; era în 1968 redactor şef la revista Anale de Istorie a Institutului de Istorie de pe lângă CC al PCR
„Când am trimis numărul de semnal, cum se trimitea – fiecare revistă, înainte de a apărea trebuia verificată, avizată de <forurile superioare> – s-a întors fără nici un fel de obiecţii. […] Fie că i-a zis Analele de Istorie a Partidului sau i-a zis Analele de Istorie, [revista] a revenit de la secţie [Secṭia de Propagandă şi Agitaṭie a CC al PCR], acolo unde Leonte Răutu era înconjurat de o echipă întreagă de cerberi din aceştia care vânau greşelile şi respectarea <purităţii ideologice> în materialele care privesc problemele istoriei… [Corectura lor] mergea până la scoaterea articolelor şi publicarea lor în numărul viitor, dacă se respectă indicaţiile respective. Dar în momentul acela se scotea articolul, nu se stătea la discuţii! Aveam articole de rezervă… Cu o echipă de experţi în probleme din acestea – erau ei foarte experţi în cenzură, dar eram şi noi destul de experţi în a eluda cenzura aceasta! -, Constantin Bărbulescu, redactor şef adjunct, care m-a ajutat foarte bine, dar şi alţii, foşti studenţi de-ai mei pe care-i recrutasem încă din ’58 şi ştiam că mă vor însoţi la greu, căpătaseră destulă experienţă şi am fi putut să rezolvăm destule probleme şi am şi rezolvat. […] Păstram, de pildă, totdeauna, în rezervă, <în portofoliu>, cum spuneam noi, articole din acestea, pentru cazuri de forţă majoră. Uneori nu puteai… fiind aniversare, nu puteai să-l amâni peste nu ştiu cât timp. În condiţiile acestea, întăream cu două citate în faţă din Nicolae Ceauşescu şi două în spate şi la mijloc rămânea conţinutul cu problemele pe care le voiam. Aici şi ei ezitau, cei de la cenzură: cum să scoată un articol care are patru citate din Nicolae Ceauşescu?!”
[Interviu de Silvia Iliescu, 1997]
Constantin Antip, general, primul redactor şef al Revistei Magazin Istoric, 1967
„Prima problemă care se punea era ca această revistă să fie o revistă de ştiinţă, dar pentru publicul larg. […] În ceea ce priveşte apariţia revistei, ea avea mari posibilităţi de expresie; noi propuneam, noi stabileam sumarul, nu ni s-au cerut niciodată anumite teme să tratăm. Au fost două cazuri, cât am fost eu redactor şef, când au fost scoase două materiale. […]
Primul caz [a fost] după Plenara [Comitetului Central al Partidulu], din aprilie 1968, când au fost reabilitaţi [Ştefan] Foriş, [Lucreṭiu] Pătrăşcanu şi ceilalţi. Nicolae Minei, care era redactor şef adjunct, secretar de redacţie, a vorbit cu Ion Bibere – care în 1945 scosese o carte, Cum vedeţi lumea de mâine, şi în care avea un interviu cu Pătrăşcanu – şi i-a solicitat să publicăm acest interviu. Şi Bibere a fost de acord, cu condiţia ca să se publice exact cum a fost scris atunci, să nu se facă nici o intervenţie, ceea ce i s-a şi promis şi s-a şi întâmplat. În ceea ce-l priveşte pe Foriş, a elaborat după o muncă foarte serioasă, un articol foarte interesant Al. Gh. Savu, care era redactor şef adjunct. A fost publicat, tirajul s-a tras cu acest material şi până la urmă, după ce tirajul s-a tras şi revista a fost văzută în diverse locuri, a fost oprită: s-a considerat că nu era oportun un asemenea material, fiindcă discuţia despre Foriş încă nu era terminată, nu se făcuse încă o apreciere ideologică asupra activităţii lui şi aşa mai departe. […] Discuţii cu redacţia nu au fost, doar ni s-a comunicat de la [Secretariatul Comitetului Central], unde era Leonte Răutu care se ocupa de revistă, şi el a fost de părere că nu e momentul să se scrie un asemenea material, până când forurile de partid nu rezolvă problema poziţiei ideologice a lui Foriş. […] El a spus că să oprim. […]
Al doilea caz: am ales un fragment din scrierile lui Grigore Gafencu care se referea la vizita lui în Germania. Şi acest material a fost respins de la sumar, adică n-a mai fost tipărit. Eu plecasem în concediu în străinătate şi când am venit n-am mai găsit materialul şi în locul lui am găsit un reportaj despre mlaştinile Bucureştiului, şi aşa mai departe.”
[Interviu de Silvia Iliescu, 1997]
