Dmitri Peskov a anunţat că se pregăteşte o nouă întâlnire între Vladimir Putin şi Donald Trump

Preşedinţii Rusiei şi SUA, Vladimir Putin şi Donald Trump, au convenit în timpul convorbirii telefonice de marţi, 20 martie, să dispună ministerelor de externe ale celor două ţări începerea pregătirii unei întâlniri între cei doi lideri, a declarat secretarul de presă al şefului statului rus, Dmitri Peskov. „Într-adevăr, liderii rus şi american au subliniat în timpul discuţiei telefonice că numărul problemelor existente pe agenda de lucru dictează necesitatea desfăşurării unor contacte şi desfăşurarea unei întâlniri la nivel înalt. Însă preşedinţii nu au luat hotărâri concrete privind perioada şi locul desfăşurării lor şi nici nu s-a discutat despre asta. Pot spune doar că preşedinţii Rusiei şi SUA au convenit să dispună ministrului de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, şi secretarului de stat american, Mike Pompeo, să aibă un contact cât mai repede posibil şi să înceapă pregătirile pentru organizarea unei astfel de întâlniri la nivel înalt” – a declarat Peskov. /ssirbu/aionescu

www.tass.ru – 21 martie