În perioada 22 martie-12 aprilie a.c., Institutul Cultural Român de la Varșovia propune publicului polonez un proiect dedicat lui Constantin Brâncuși, continuu inspirator al artelor contemporane. În centrul atenției se vor afla personalitatea și creația brâncușiană alăturate designului vestimentar, într-o confluență a artelor românești și a secolelor al XX-lea și al XXI-lea. Două tinere proiectante din România, Alina Gurguță și Ellida Toma, vor prezenta publicului varșovian colecțiile proprii, inspirate de Brâncuși.
Proiectul comun, intitulat Colecție de costume neconvenționale, inspirate de arta lui Constantin Brâncuși, este un exemplu de transpunere în modă şi costum a înaltei spiritualităţi culturale româneşti, care cu siguranţă poate merge mai departe, prin stilizări şi simplificări, într-o direcţie mult mai funcţională, comercială, explorată de industriile creative autohtone.
În data de 22 martie, cele două proiectante vor susține la Facultatea de Design a Academiei de Arte Frumoase din Varșovia o prelegere dedicată creației lui Brâncuși, ca sursă de inspirație pentru designul vestimentar contemporan, urmată de prezentarea Departamentului de Modă din cadrul UNARTE București și de vernisajul expoziției de lucrări din colecțiile Synesthezia, semnată Ellida Toma, și Endless Dress, semnată Alina Guguță.
Expoziția va rămâne deschisă în Galeria Academiei varșoviene până în data de 12 aprilie a.c. Proiectul este realizat în parteneriat cu Facultatea de Design – Catedra de Modă a Universității de Arte Frumoase din Varșovia, cu sprijinul Universității Naționale de Arte din București.
Alina Gurguţă, asistent universitar, doctorand în cadrul departamentului Modă-Design Vestimentar, Facultatea de Arte Decorative şi Design, Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, este implicată în diverse manifestări artistice, în teatru şi televiziune, ca designer şi scenograf de costume. De asemenea, manifestă interes în cercetarea artistică, participȃnd la conferinţe, workshopuri, expoziţii în ţară şi străinătate.
Ellida Toma, doctorand în cadrul Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, a absolvit Master Strategii de Modă şi Costum, Facultatea de Arte Decorative şi Design. Este designer, stilist, consultant de imagine, scenograf. Realizează proiecte de teatru şi televiziune, expoziţii, instalaţii, în prezent activează ca designer vestimentar al brandului propriu.
Un punct de plecare în proiectul Alinei Gurguță a fost fascinaţia personală pentru sculptura lui Constantin Brâncuși şi îndeosebi pentru Coloana fără sfârşit, operă aşezată în centrul creaţiei artistului. Prin variate încercări de modificare a materialităţii, texturii, volumetriei, culorii şi a gradului de transparenţă realizate la nivelul colecţiei personale, se doreşte transpunerea elementelor caracteristice din opera lui Brâncuşi în costumul neconvenţional. Coloana Infinitului a devenit o rochie nesfârşită şi, aplicând modelul jocului de cuvinte derridian, Endless Column a devenit Endless Dress. “Endless dress” este o colecţie de veşminte-obiect, atemporalӑ, alcătuitӑ din opt piese vestimentare, care afişează o imagine riguroasă. Croiul este unul precis, cu linii drepte şi volume complexe rezultate prin desfӑşurarea unor forme simple romboide, atenţia fiind îndreptatӑ spre executarea curatӑ şi îngrijitӑ. Totuşi aceastӑ stricteţe din croi este uneori atenuată prin introducerea unor detalii de broderie obţinută prin diverse tehnici de împâslire.
Colecția Synesthesia, semnată Ellida Toma, reprezintă punctul de pornire pentru crearea de elemente sculpturale transpuse într-un obiect de veșmânt. Colecția de inspirație brâncușiană este un exerciţiu complex, este o încercare personală de a transpune în realitate o iubire imaginară între El, geniul, Brâncuşi şi muza sa, Pogany, dualismul dintre arhaicul lui Brâncuşi şi complexitatea lui Pogany. Sunt creaţii unice, combinaţii între materiale tradiţionale şi avantgardiste. Din Pogany are liniaritatea, feminitatea şi eleganţa, iar din Brâncuşi are arhaicul, duritatea, sursa lui de muncă – lemnul, dar într-o formă reinterpretată. Piesele sunt realizate ca nişte sculpturi, menite să trimită privitorul spre universul brâncuşian. Colecția este o concentrare de piese vestimentare inovatoare, structurate pe o serie de teme precum identitatea, geometrizarea în construcția volumului, reconstrucția, deconstrucția. S-a recurs la structuri și volume, redistribuind proporțiile umane într-o manieră clară, sculpturală, care creează o expansiune tridimensională a formelor care reclamă principii arhitecturale. Nuanțele alese, texturile și voluptatea materialelor amintesc de modul în care sculpturile lui Brâncuși sunt un joc viu al contururilor. Cromatica folosită în realizarea pieselor cuprinde: alb, negru, iar materialele utilizate în realizarea colecției sunt texturi naturale și texturi atipice moderne.