Ziua Internațională a Poeziei, marcată la Botoșani

Realizator: Ani Sandu – Astăzi este Ziua Internaţională a Poeziei. Aşa cum se întâmplă în mai multe centre culturale din ţară, şi Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”, din judeţul Botoşani, organizează un eveniment cu acest prilej. Corespondentul RRA Gina Poenaru ne spune, în direct, despre ce este vorba. Bună dimineaţa, Gina!
Reporter: Bună dimineața! Ziua Mondială a Poeziei este marcată de Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” printr-o serie de lecturi publice, semnale editoriale și expoziții. Începând cu ora 15:00, iubitorii de poezie, și nu numai, sunt invitați să asiste la un dialog poetic susținut de Claudiu Komartin, poet și traducător român, și Emilian Galaicu-Păun, poet, prozator, eseist și traducător din Republica Moldova. Evenimentul va fi moderat de profesor Mircea Diaconu, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. Tot astăzi, Gheorghe Erizanu va prezenta în cadrul unui semnal editorial ultimele apariții ale Editurii Cartier din Chișinău, al cărui director este și pe care a întemeiat-o și o conduce din 1995. Sala de expoziții Horia Berna din cadrul Memorialului este deschisă publicului care dorește să viziteze expoziția dedicată poeților laureați ai Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” Opus Primum, în perioada 1999-2017, premiu decernat în fiecare zi de 15 ianuarie de Memorialul Ipotești și Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”, gazda manifestărilor de astăzi./eradu/atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 martie