China a acuzat Statele Unite de abuz în mod repetat asupra regulilor comerţului internaţional, înainte ca preşedintele Trump să anunţe noi tarife impuse importurilor din China, în cursul zilei de joi. Cel mai probabil, acestea vor viza sectorul de înaltă tehnologie. Este probabil ca statul chinez să recurgă la represalii pe baza unei decizii ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului.Decizia, privind un tarif impus în perioada mandatului Obama, a demonstrat că Statele Unite au încălcat regulile multilaterale. În cadrul unei declaraţii, ministrul chinez al comerţului a cerut un mediu comercial internaţional stabil şi corect. China a negat faptul că exportatorii săi primesc subvenţii din partea organizaţiilor publice, dar Statele Unite şi alte state au susţinut acest lucru şi Organizaţia Mondială a Comerţului a fost de acord. /aionita/fcostea
BBC SERVICIUL MONDIAL – 22 martie 2018