Zeci de specii de păsări din Franţa sunt afectate de dispariţia insectelor cu care se hrănesc, din cauza folosirii extinse a pesticidelor. Populaţiile de păsări din zonele rurale ale Franţei s-au diminuat cu o treime şi în unele cazuri chiar cu două treimi, în ultimii 15 ani, după cum au arătat două studii noi care acoperă teritoriul Hexagonului. „Situaţia este catastrofală”: „zonele rurale franceze sunt pe cale să devină un veritabil deşert”, spune Benoit Fontaine, biolog conservaţionist la Muzeul Naţional de Istorie Naturală al Franţei şi co-autor al unuia din aceste studii. Principala cauză a acestei situaţii este utilizarea extinsă a pesticidelor pe terenuri întinse unde se cultivă monoculturi, în special de grâu şi porumb. Problema nu este că păsările ar fi otrăvite, ci că insectele de care depind ele ca sursă de hrană au dispărut. Iar cercetări recente au pus în evidenţă existenţa unor tendinţe similare pe tot cuprinsul Europei, unde se estimează că numărul insectelor zburătoare a scăzut cu 80%, iar populaţiile de păsări au pierdut peste 400 de milioane de exemplare în 30 de ani. Deşi guvernul francez planifică reducerea folosirii pesticidelor la jumătate până în 2020, vânzările au crescut constant, ajungând la 75.000 de tone de ingrediente active în 2014, conform cifrelor UE.
„Această situaţie arată că în general calitatea ecosistemului agricol se deteriorează”, spune Vincent Bretagnolle, ecolog la Centrul pentru studii biologice din Chize. Dar diminuarea populaţiilor de păsări din Europa are şi alte cauze, cum ar fi restrângerea terenurilor acoperite de păduri, dispariţia practicii cândva obişnuite de a lăsa pământul necultivat o vreme şi în special extinderea monoculturilor./abuzoian
www.theguardian.com – 21 martie