Cel mai avansat produs disponibil la nivel internaţional pentru prevenirea infecţiei HPV şi a bolilor asociate acestei infecţii va fi lansat, astăzi, la Bucureşti. Vaccinul protejează împotriva infecţiei cu 7 tulpini de HPV implicate în producerea mai multor tipuri de cancer genital. Vacccinul va fi disponibil în România începând de luna viitoare. Suntem pe locul 1 între ţările Uniunii Europene în ceea ce priveşte rata mortalităţii prin cancer de col uterin şi este singurul stat care nu asigură, încă, finanţare pentru vaccinarea HPV. În fiecare an, în ţara noastră, aproximativ 4.000 de femei sunt diagnosticate cu cancer de col uterin, iar aproape jumătate dintre ele pierd lupta cu această boală./fdoman/sdm2
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 martie)