Un mare pasionat de motorsport, Iulian Stamate a dat simbolic startul campionatului național de raliuri. Pivotul de la Potaissa Turda (locul2 din Liga Zimbrilor) a fost prezent la lansarea echipajelor Napoca Rally Academy (campioana pe echipe en-titre) pentru sezonul 2018.
Stâlpul defensivei naționalei din ultimul deceniu a dialogat despre pasiunea sa pentru mașini chiar cu campionul mondial de juniori Simone Tempestini. Cel mai tânăr campion de raliuri din istoria României i-a arătat handbalistului bolidul său Citroen DS3 R5, cu care speră să își treacă în cont al treilea titlu național. La cei 2 metri ai săi și peste 110 kg, Stamate a încăput însă cu greu în cockpitul mașinii și a glumit că rolul de copilot nu i se potrivește. „Am primit promisiunea de la Simone că la Raliul Transilvaniei (4-5 mai) îmi va procura un scaun special pentru mine și mă va da atunci o tură cu mașina”, a precizat handbalistul.
„Turda poate câștiga Cupa Challenge!”
Câștigător al Cupei Challenge cu Steaua în 2005, Stamate (35 ani) este optimist că își poate trece în palmares un nou trofeu european cu micuța formație din Turda. Clujenii joacă sâmbătă pe teren propriu prima manșă a sferturilor Cupei Challenge cu norvegienii de la Bergen.” Mă bucur că am revenit în rolul de jucător. M-am reacomodat repede, am dat jos rapid cele câteva kilograme în plus, în rest handbalul nu se uită așa ușor în doar șase luni. M-a ajutat și faptul că mă știam cu majoritatea colegilor de la Turda. Avem un lot omogen, cu dubluri pe toate posturile și cred sincer că e posibil să câștigăm Cupa Challenge”, a subliniat Iulian Stamate
„Dacă selecționerul mă cheamă, pentru România joc și la 40 ani!”
După ce anul trecut își agățase ghetele în cui, Stamate a fost în această iarnă protagonistul unei reveniri fantastice pe semicerc. Pivotul de 35 ani a semnat cu Potaissa Turda și a propulsat micuța formație pe primul loc în campionat. Stamate spune că nu va retrage vreodată din echipa națională și va răspunde pozitiv oricăi convocări a selecționerului Xavier Pascual. „Fiecare jucător ar trebui să fie mândru să își reprezinte oricând țara. Dacă fizicul îmi va permite și au fost cazuri în handbalul mondial cu jucători de peste 40 ani, pun umărul și pentru JO Tokyo 2020. Cred că avem șanse reale de calificare la Mondiale în barajul cu Macedonia! Îmi doresc enorm ca România să revină la un turneu final, cu mine sau fără mine în componență”, a punctat Iulian Stamate.
Teste pe ninsoare pentru Raliul Brașovului
Un număr record de 90 echipaje vor lua startul la Raliul Brașovului, prima etapă a sezonului de raliuri. Simone Tempestini și colegii săi de la Napoca Rally Academy au efectuat la Straja (lângă Alba Iulia) o serie de teste într-un decor hibernal. Tempestini speră ca experiența acumulată în sezonul acesta în competiția internă să îl ajute să obțină rezultate notabile și in Campionatul Mondial WRC, acolo unde va reprezenta România. „Am testat diferite setup-uri la mașină și mai multe tipuri de anvelope pentru ca la Brașov să avem mai multe variante indiferent de condițiile meteo. Obiectivul mei la Tess Rally este să câștig, însă va fi dificil pentru că anul acesta voi avea mulți rivali la primul loc. Îmi doresc totodată să avem și mulți spectatori pe probele speciale”, a concluzionat Simone Tempestini.