Cenzura, folosită de altfel în toate regimurile totalitare, a avut ca scop impunerea „doctrinei clasei muncitoare” prin informaţii controlate până la detaliu. Nu au scăpat vigilenṭei cenzorilor nici lucrările ştiinṭifice. O supraveghere extrem de riguroasă se făcea de la vârful PCR, de Nicolae Ceauşescu în mod direct. În 1958 Secṭia de Ştiinṭe istorice a noii Academii a R.P.R. a elaborat planul tematic al unei atotcuprinzătoare Istorii a României structurată în opt volume. S-au format colective de autori, arheologi şi istorici din Bucureşti, Iaşi şi Cluj, care au început redactarea textelor. Au fost editate începând din 1960 primele patru volume, tipărirea celui următor fiind brusc oprită. După 11 ani Academia (devenită între timp „Academia R.S.R.”) a reluat ideea amplului Tratat de Istorie a României (nu „a românilor”!), dar tentativa s-a prăbuşit iarăşi. În 1980 o hotărâre de partid punea capăt realizarii întregii opere, într-un moment în care primele două sau trei volume erau deja sub tipar. Cu exceptia unor puṭine exemplare-semnal, tiraje întregi s-au dat la topit. Abia din 1995 tipărirea Tratatului avea să fie posibilă…
Iată două dintre mărturiile interesante ale unor istorici care vorbesc despre „motivele” care au blocat publicarea Tratatului de Istorie a României în anii comunismului.
Nicolae Fotino, diplomat, istoric, licenṭiat în drept internaṭional
„Volumul V are această poveste de început: suntem obligaţi să ne modificăm [părerile]. Eu rescriu de nu ştiu câte ori… Acuma, e de reţinut totuşi că nu mi se ia capitolul [despre anul 1918], însă dificultatea este anul 1918 şi problema Basarabiei care este scrisă la un moment dat de [Vasile] Maciu, un capitol cu foarte multe pagini, să zicem aproximativ 50 sau 60 pagini. La dezbaterea în plen [din 1968] cei care sunt din Basarabia protestează că nu este suficient scris şi cer să fie mai mult; de la secţie ne vine indicaţia să reducem. Maciu reduce până la 37 pagini, cred, şi face o prezentare, e un film pe care îl face. Adică, el spune ce se întâmplă moment de moment, fără să comenteze dacă-i bine, dacă-i rău. Nu este acceptat nici acest lucru, este redus, mi se pare, la 15 pagini. Redus apoi din nou, cred că cea mai mică reducere e de şapte pagini, se tot reduce… Volumul nu are deloc capitolul 1918, fiindcă nu se ajunge la un text! Până la urmă, rămâne să se definitiveze în dezbateri. Maciu refuză să mai scrie, fiindcă nu se poate să ajungem la formule din astea în care s-ar fi dorit să ajungem la o frază : <Basarabia a intrat în anul X în componenţa statului sovietic> […]. Maciu refuză să scrie aşa ceva şi rămâne, deci, la textul lui vechi […]. Ce era evident pentru noi, era să se explice la Moscova că o carte ca asta apare cu aprobarea Academiei. Evident că trebuia şi cu aprobarea partidului! Or, partidul nu-şi ia răspunderea, nici să se publice în felul cum au fost [evenimentele], nici să se publice cum ar fi vrut sovieticii. Şi rezultatul este că volumul nu mai apare, ceea ce eu… mie mi s-a părut într-un fel destul de demn faptul că totuşi nu s-a putut spune că pământul ăsta nu e pământ românesc şi că ruşii aveau dreptate să-l aibă. A fost imposibil !”
[Interviu de Silvia Iliescu, 1995]
Dan Berindei, academician, istoric
„Trebuie să spun că, totuşi, treaba asta cu Tratatul [de Istorie a României din 1960] a fost o treabă foarte bună…
După aceea, a mai fost o tentativă, cam prin ’78, de scoatere a unei a doua ediţii care de fapt era un nou Tratat. Trecuseră în fond peste 17 ani de la primul Tratat… Trebuie să spun că n-am reuşit, n-am ajuns până la capăt [nici cu acesta], pentru că a intervenit din nou factorul politic cu pretenţii, pretenţii care n-au fost acceptate de istorici – poate lucrul ăsta se cam uită!… Pretenţiile au început de la volumul I, în care exista acea idee care în fond nu-i aparţinea lui Ceauşescu, ci fratelui lui mai mult [Ilie Ceauşescu], cu <tracomania>, criticarea Romei şi a <imperialismului roman> care era comparat după 2000 de ani cu imperialismul sovietic şi aşa mai departe. Şi evident că lucrul acesta nu s-a acceptat şi greşeala a fost că nu s-a procedat atunci cum au procedat vecinii noştri unguri care au scos istoria Ungariei pe sărite, adică nu au aşteptat să apară volumul I ca să apară apoi volumul al II-lea, dimpotrivă, au publicat ultimele mai înainte… Şi noi atunci am fi putut scoate alte volume dar din cauza volumului I, [în 1980] s-a blocat totul.”
[Interviu de Silvia Iliescu, 1995]
