Vino să te întâlnești cu Alecsandri și Caragiale la ”Eminescu”!
Sub acest generic, de inspirată rezonanță, continuă ce-a de-a 4-a ediție a Turneului Teatru Românesc, la Chișinău, începută tradițional, în ianuarie, cu două spectacole ale Teatrului Național Mihai Eminescu din Chișinău, prezentate la Iași și București, întâmpinate cu o caldă primire din partea publicului și a presei.
În cea de-a doua parte a turneului, Teatrul Național „I.L. Caragiale” va prezenta la Chișinău, în data de 30 martie, de la ora 17.00 și de la 19.00 două spectacole diferite.
Moftul român, bazat pe momentele și schițele lui Caragiale, va fi susținut de Lari Giorgescu. Actorul TNB a ales să evidențieze, cu minimum de recuzită și mișcare scenică, meandrele satirice ale textelor caragialiene. „Moftul” este şi nu este un moft.
Un “one-man show” comic despre lumea lui Caragiale, care nu este prea diferită de lumea românească de astăzi, o înșiruire de situații menită vă conducă într-o lume a râsului și a gândului din spatele acestuia.
Celălalt spectacol ce va fi prezentat de Naționalul bucureștean este realizat după nuvela lui Caragiale Două loturi și are darul de a-i oferi publicului o viziune surprinzătoare asupra textului. Regizorul spectacolului, Alexandru Dabija, care ”vede enorm şi simte monstruos”, face o demonstraţie despre cum putem închipui/re-citi noi, modernii, o scriere clasică. Sau, cum ar spune directorul de scenă, un Caragiale în care drama se combină graţios cu umorul negru.
Două loturi inaugura în octombrie 2012, în plin AN CARAGIALE, prima sală nou construită a Naționalului bucureștean. De la un an la altul, spectacolul avea să se bucure de un remarcabil succes, atât în țară cât și în străinătate. În 2013, regizorul Alexandru Dabija primește Premiul pentru Cel mai bun regizor la Gala UNITER, iar scenograful Helmut Stürmer Premiul pentru cea mai bună scenografie, urmat de un premiu similar la Festivalul Comediei Românești.
În 2014, spectacolul a participat la prima ediţie a Festivalului MITEM („Madach International Theatre Meeting”), organizat de Teatrul Naţional din Budapesta, unde s-a bucurat de o excelentă primire. În iunie 2017, Două loturi s-a jucat de asemenea cu mult succes pe Scena Sălii Mari a Teatrului Naţional Slovac din Bratislava, în cadrul celei de-a 2-a ediţii a Festivalului Internaţional ”EUROKONTEXT s.k.” .
Criticii au apreciat prin cuvinte elogioase calităţile montării, viziunea regizorală şi pe cea scenografică, talentul şi expresivitatea intepreţilor. În distribuție, cunoscuți actori ai TNB: Gavril Pătru, Marius Manole, Ana Ciontea, Axel Moustache și mai tinerii Corina Moise, Ilona Brezoianu, Eliza Păuna, Nicoleta Lefter/Valentina Zaharia, Mădălin Mandin, Daniel Hara, Mihai Munteniță, Eduard Cârlan, Ionuț Toader, Dragoș Dumitru – aproape debutanți la momentul premierei, aflați azi, la rândul lor, pe drumul consacrării.
Programul complet celei de-a 4-a ediții – 2018, a Turneului Teatru Românesc, care va avea loc pe scenele Teatrului Național ”Mihai Eminescu” din Chișinău – este următorul:
27 martie la ora 18.00 – spectacolul „Seceta Roșie”, de Larisa Turea, în regia lui Petru Hadârcă (prezentat de Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Iași)
28 martie la ora 18.00 – spectacolul „Chirița în provinție”, de Vasile Alecsandri, regia Ion Sapdaru (prezentat de Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Iași)
Pe 30 martie la ora 17.00 – monospectacolul „Moftul român”, de I.L. Caragiale (prezentat de Teatrul Național „I.L. Caragiale”, București)
30 martie la ora 19.00 – spectacolul „Două Loturi”, de I.L. Caragiale, în regia lui Alexandru Dabija, ( prezentat de Teatrul Național „I.L. Caragiale”, București).