În România se sting luminile pentru a marca Ora Pământului

 În această seară, în România se sting luminile între orele 20:30 şi 21:30 pentru a marca Ora Pământului. Evenimentul vrea să atragă atenţia asupra efectelor schimbărilor climatice. Faţadele unor clădiri din marile oraşe şi din Bucureşti vor fi în întuneric timp de o oră. La Palatul Parlamentului din capitală, în Piaţa Mare din Sibiu, în Centrul istoric al Braşovului sau la Timişoara va fi întrerupt iluminatul public. În paralel au loc manifestări culturale şi sportive. Ţara noastră se alătură astfel unei iniţiative lansate în 2007, în oraşul australian Sydney, când două milioane de oameni şi peste două mii de companii au stins lumina, demonstrând astfel preocuparea faţă de una dintre cele mai mari probleme actuale: încălzirea globală. De atunci, anual în toate colţurile lumii în ultima sâmbătă a lunii martie continuă tradiţia stingerii luminilor în mod simbolic./cpodea/schelaru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 martie)