Celebra Operă şi podul Harbour din Sydney au fost cufundate în întuneric la ora locală 20:30, pentru a marca „Ora Pământului”. Este o campanie organizată în fiecare an, pretutindeni în lume, ca un semnal de alarmă în lupta împotriva încălzirii globale şi pentru conservarea mediului. Şi la noi în ţară, mai multe instituţii publice şi organizaţii din Bucureşti şi marile oraşe vor marca ”Ora Pământului”. Administraţia Prezidenţială, Palatul Parlamentului şi Palatul Victoria vor stinge lumina între orele 20:30 şi 21:30. Vor fi stinse luminile şi în sediile Ministerului de Externe, ale misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi institutelor culturale româneşti din străinătate./eendrefy/pvelisar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 martie