Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat vineri, la Bruxelles, după întâlnirea cu prim-ministrul kosovar, Hashim Thaci, că Uniunea Europeană a transmis părţii albaneze că trebuie să îndeplinească acordul privind formarea Uniunii Comunității Sârbe, şi şeful statului sârb a adăugat că nu crede că ei vor îndeplini această obligație. „Albanezii îmi vor spune pentru a 100-a oară că o vor face săptămâna viitoare. Dar nu o vor face”, a afirmat Vucic pentru postul Pink TV.
De asemenea, Vucic a precizat că, în timpul acestor convorbiri, au fost analizate punctele de la 7 la 15 din Acordul de la Bruxelles, pe care Serbia le-a îndeplinit, dar că primele șase, pe care partea albaneză ar fi trebuit să le implementeze, nu au fost aplicate și că „nu este numai vina albanezilor”.
Vucic a declarat că i-a spus înaltului reprezentant al UE, Federica Mogherini, că Serbia este pe calea europeană și că va face tot posibilul pentru a înainta pe acest drum, dar „să nu credeţi că pentru asta Serbia va renunţa la toate interesele naționale”./ciliu/gpodea
(www.beta.rs – 24 martie)