Analizele medicale ale pacienților români sunt în pericol

La finalul anului trecut, pe site-ul Ministerului Sănătatii a apărut un proiect de lege care, dacă va fi adoptată, va permite oricărui absolvent al Facultății de Chimie/ Biologie să poată lucra într-un laborator de analize medicale

Bucuresti, 26 martie 2018: La finalul anului trecut (06.12.2017), pe site-ul www.ms.ro a apărut un proiect de Lege (PL) privind exercitarea profesiilor în sistemul de sănătate, ce vizează recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România .

Absența sintagmei ”având competența de a efectua analize de laborator” din textul PL va permite angajarea într-un laborator medical a oricărui absolvent cu ”titlu de calificare în biochimie, biologie şi chimie”, fapt ce nu ar fi în interesul siguranței pacienților. Aceștia din urmă au dreptul de a beneficia de servicii de laborator medical la înalte standarde de competență.

În prezent, conform legii actuale de reglementare a profesiilor, pentru a lucra într-un laborator de analize medicale, o persoană trebuie să dețină, pe lângă diploma de licență ( 3,4,5 ani) și un document care demonstrează că are ”competența de a efectua analize de laborator”. Masteratul în domeniul laboratoarelor medicale oferă în acest moment această competență (conform legii educației, art. 154 ”masteratul profesional oferă competență”).

Propuneri la proiectul de lege au fost acceptate până pe data de 22.01.2018 și se află în continuare în transparență decizională. OBBCSSR (ORDINUL BIOCHIMIȘTILOR, BIOLOGILOR ȘI CHIMIȘTILOR ÎN SISTEMUL SANITAR DIN ROMÂNIA), organizația profesională care avizează competența profesională în vederea autorizării de către Ministerul Sănătății a specialiștilor biochimiști, biologi și chimiști din laboratoarele de analize medicale, a trimis propuneri la PL în termenul legal, însă fără niciun rezultat. Ca urmare a acestui fapt, au fost înaintate 12 adrese pe acest subiect în perioada 14 decembrie 2017 – 07 martie 2018 către diferite direcții din Ministerul Sănătății și la Cabinetul Ministrului, care nu au primit niciun răspuns.

Salarizarea inechitabilă a specialiștilor din laboratoarele medicale

Scăderea salariilor începând cu luna martie 2018 a specialistilor biochimiști, biologi și chimiști ce lucrează în laboratoarele de analize medicale din sistemul public, membri ai  OBBCSSR, va conduce la afectarea demnității profesionale a acestora.  Implicit, acest fapt se va traduce prin migrația semnificativă a specialiștilor competenți din laboratoarele de analize medicale, fapt ce va avea consecințe directe asupra pacienților, prin scăderea calității serviciilor oferite.

Constanta Popa, presedinte OBBCSSRDr. Constanța Popa, Chimist Medical Principal, Președinte al OBBCSSR: ” Ministerul Sănătății ne recunoaște importanța și contribuția în veridicitatea actului medical, deoarece în alineatul 3), art.23 OMS 1301/2007 ne este indicată responsabilitatea corectitudinii rezultatelor analizelor medicale furnizate pacienților ( sub semnătură și parafă). Cu alte cuvinte, atunci când noi semnăm și parafăm pe buletinul de analize valoarea unei glicemii, de ex. de 360 mg/dL, această valoare  implică un diagnostic pus de medicul clinician (diabet) . Dacă valoarea  de 360 mg/dL nu este corectă, diagnosticul medicului clinician este greșit din cauza incorectitudinii valorii furnizate de către noi pe buletinul de analize. De aceea munca noastră este foarte importantă, uneori chiar vitală pentru pacient.”

80% dintre diagnosticele medicale sunt puse pe baza rezultatelor analizelor medicale

Orice afecțiune necesită o diagnosticare precisă urmată de tratament adecvat. Identificarea unei patologii se face întotdeauna pe baza analizelor specifice, iar urmarea unui tratament stabilit și administrat fără aceste investigații prealabile poate avea consecințe grave. Tocmai de aceea, primul pas important spre vindecare este furnizarea unor rezultate corecte ale  analizelor pacientului de către personal medico-sanitar competent.

Actualii membri ai corpului profesional OBBCSSR au competența profesională de a furniza analize de laborator, demonstrată cu documente ( diplome de licență în chimie/biologie, cursuri postuniversitare, programe de master, experiență, doctorate în domeniu). Astfel, specialiștii pot elibera sub parafă și semnătură, rezultate ale analizelor pe baza cărora se pun peste 80% dintre diagnosticele medicale.

În sistemul public de sănătate se pot angaja doar absolvenți care au certificat de membru al OBBCSSR (care demonstrează competența profesională). În sistemul privat, angajatorii pot decide în baza codului muncii să angajeze personal în conformitate cu cerințele proprii, fără a fi obligați să fie membri ai corpului profesional. Totuși, ei sunt interesați ca angajații lor să fie membri ai OBBCSSR, întrucât Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) îi punctează diferit pe aceștia. Cu alte cuvinte, angajatorul primește bani în functie de gradele profesionale ale membrilor OBBCSSR.

Pacienții riscă să nu fie diagnosticați și tratați corect

Dacă proiectul de lege existent pe site-ul Ministerului Sănătății va fi aprobat, rezultatele analizelor ce stau la baza diagnosticului medical vor putea fi semnate și parafate de catre absolvenți ce nu au competența necesară  (menționată în acest moment în clar pe suplimentul diplomei de master).

Cezar-Irimia-FABCCezar Irimia, Președinte Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) ,,Incertitudinea corectitudinii analizelor de laborator va spori neîncrederea pacienților în sistemul de sănătate. Este foarte posibil ca medicii să nu își dorească asumarea indicației actului terapeutic cu asfel de analize <de uz veterinar>. Oare următorul proiect de lege va admite tratarea pacienților de către medicii veterinari în condițiile în care analizele noastre vor fi parafate de orice profesie înrudită cu cea a profesioniștilor din laboratoarele medicale? Am tot respectul pentru profesia de medic veterinar și toată compasiunea pentru animale dar, într-o țară civilizată și responsabilă, lucrurile trebuie să fie riguros definite, din respect pentru cetațeni!”

Adoptarea legii în formă actuală va contribui la diminuarea calității actului medical prin angajarea în laboratoarele de analize a personalului fără competențele profesionale necesare. Totodată, din cauza numărului mare de persoane care vor invada piața muncii în laboratoarele private de analize medicale, salariul specialiștilor va scădea, fapt ce, pe termen lung, va duce la migrația masivă a personalului calificat din domeniu.

Reprezentanții specialiștilor membri ai corpului profesional OBBCSSR și ai Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer solicită Ministerului Sănătății o întâlnire pentru elaborarea unui text de lege în interesul pacientului, precum și menționarea explicită a ”demonstrării competenței profesionale de a efectua analize de laborator”.