China şi Coreea de Nord confirmă vizita lui Kim Jong-un

După zile de speculaţii, s-a confirmat că liderul nord-coreean Kim Jong-un a vizitat China. Vizita, confirmată atât de China, cât şi de Coreea de Nord, a fost prima cunoscută în străinătate de când Kim Jong-un a preluat puterea, în 2011. Kim Jong-un a avut „convorbiri fructuoase” cu preşedintele chinez Xi Jinping în Beijing, a informat agenţia de presă chineză Xinhua. China este principalul aliat economic al Coreii de Nord. Liderul nord-coreean urmează să se întâlnească cu preşedintele sud-coreean Moon Jae-in, în aprilie şi cu preşedintele american Donald Trump, în luna mai./astrugar/dsirbu

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 28 martie)