Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, susţine că de mâine livrările de imunoglobulină vor fi constante şi că, până la finalul lunii aprilie, în România vor ajunge cantităţile solicitate prin Mecanismul de protecţie civilă al Uniunii Europene. Astăzi urmează să ajungă în ţară primele o mie de doze de imunoglobulină cumpărate de firma de stat UNIFARM, a mai precizat ministrul sănătăţii.
Sorina Pintea: Până la sfârşitul lunii aprilie, vor intra cantităţile pe care le-am accesat prin mecanismul de producţie civilă şi alte produse de la distribuitori. Sunt 16 mii de doze care vin din Austria, pentru că 50 de kilograme e echivalentul a 16 mii de doze, plus alte câteva mii de doze care vin pe contracte pe care le-am avut cu distribuitorii. Sunt spitale care au contracte deja cu UNIFARM-ul pe acel tip de imunoglobulină care a fost comandat şi care se livrează, dacă nu, se poate face proceduri rapide, negociere fără anunţ prealabil, care durează trei zile, dacă spitalele nu au contract cu UNIFARM-ul. În acest moment, există bani la spitale pentru a-şi acoperi necesarul de medicamente pentru pacienţii din program. Sunt spitale care achiziţionează şi pentru imunodeficienţa secundară şi au imunoglobulină la dispoziţie şi pentru acest tip de pacienţi.
Realizator: Ministrul de resort a mai precizat că pentru imunoglobulină autorităţile au stabilit un nou mecanism de calcul al preţului acestui medicament esenţial pentru tratarea afecţiunilor, imunodeficienţelor primare şi pentru bolile autoimune./mnecula/lbadiu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 martie