De obicei, galaxiile conţin mai mult materie neagră decât materie obişnuită. Spre marea lor surprindere, astronomii au descoperit pentru prima dată o galaxie care este aproape – dacă nu total – lipsită de materie neagră, un element invizibil și misterios despre care se presupune că acționează ca un fel de „clei” şi contribuie la formarea de galaxii. Această observație „vine să sfideze teoriile actuale cu privire la formarea galaxiilor”, spune Pieter van Dokkum, de la Universitatea Yale (SUA), autorul principal al studiului publicat miercuri în revista „Nature”.
Galaxia în cauză, numită NGC 1052-DF2, sau mai simplu, DF2, se află la 65 milioane de ani-lumină distanță de Pământ. Deja cunoscută, ea face parte din galaxiile ultradifuzate, a căror densitate este extrem de scăzută. Mai mare decât Calea Lactee, galaxia noastră, ea conține de 250 de ori mai puține stele.
„Aceasta este o descoperire excepțională, deoarece galaxiile sunt considerate a conține mai multă materie întunecată decât materie obișnuită”, subliniază Institutul Dunlap pentru Astronomie și Astrofizică de la Universitatea din Toronto, ai cărui cercetătorii au participat la studiu. Materia obișnuită (atomi), care formează stelele, planetele, gazele și praful galaxiilor, constituie doar 5% din Univers. Materia întunecată, care rămâne una dintre cele mai mari enigme ale astrofizicii contemporane, ar forma mai mult de 25% din Univers. Este este invizibilă și poate fi detectată numai datorită efectelor sale gravitaționale asupra altor obiecte din Univers. Oamenii de știință cred că ea este cea care le dă galaxiilor o masă suplimentară. Acest lucru produce un exces de gravitate care le permite galaxiilor să nu se anuleze. Într-adevăr, galaxiile se rotesc atât de repede încât gravitatea produsă de materia simplă observabilă nu este suficientă pentru a le ţine împreună./rcostea/vdraguta
(www.lesoir.be – 29 martie)