Administraţia Naţională de Meteorologie a emis astăzi o atenţionare de vânt puternic, ploi şi răcire accentuată a vremii, valabilă în 29 de judeţe din nordul, centrul şi vestul ţării, începând de mâine dimineaţă, până duminică seară. Va începe să plouă pentru început în Banat, Crişana, Maramureş, apoi şi în cea mai mare parte a Transilvaniei, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică local şi în Oltenia. În aceste regiuni va fi vânt puternic. Duminică sunt prognozate averse, însoţite şi de descărcări electrice şi vor fi condiţii de grindină. La munte, duminică ploile se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare, iar spre seară, în special în Carpaţii Orientali, se va depune strat nou de zăpadă. Anterior emiterii acestui cod, meteorologii au anunţat că duminică vremea se va răci în toată ţara, va ploua şi va bate vântul./ilixandru/schelaru
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 martie)