Premierul ungar Viktor Orbán i-a adresat o scrisoare de felicitare lui Hunor Kelemen, preşedintelui UDMR, pentru depăşirea pragului de un milion de semnături de susţinere a iniţiativei cetăţeneşti europene Minority SafePack – a declarat joi seara, Bertalan Havasi, şeful Biroului de presă al premierului ungar pentru agenţia ungară de presă MTI. “Sunt bucuros să aflu că un număr suficient de mare de cetăţeni europeni au spus că doresc o Europă care protejează în mod unanim minorităţile naţionale autohtone care trăiesc în Uniunea Europeană. Suntem mândri de faptul că numărul semnatarilor iniţiativei de protecţie a minorităţilor, lansată de Uniunea Federală a Naţionalităţilor Europene (FUEN) şi UDMR, a atins pragul de un milion” – se arată în scrisoare.
Viktor Orbán a atras atenţia: acum este rândul Uniunii Europene să îndeplinească cererea cetăţenilor săi. “Permiteţi-mi să vă felicit din inimă pentru iniţiativa aceasta curajoasă şi rezultatul obţinut şi să vă doresc ca acest început minunat să fie urmat de o continuare pe măsură!” – se precizează în încheierea scrisorii premierului ungar. /lendrefy/aionescu
MTI – 30 martie